Angajații din sănătate nu au încetat munca, protestul fiind de forma grevei japoneze. „Nu au întrerupt activitatea la locurile de muncă, aiu continuat să își îndeplinească sarcinile zilnice, chiar dacă sunt, incontestabil, epuizați și lipsiți de orizont, atât în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de muncă, cât și acordarea tuturor drepturilor salariale în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al SANITAS.
Membrii SANITAS vor continua protestul, se mai arată în documentul remis presei, fără, însă, a înceta munca.
„Salariații din sănătate, asistență socială, direcțiile de sănătate publică, unitățile de asistență medico-socială, serviciile de ambulanță, medicina școlară, vor continua protestul început, cu aceeași decență, fără întreruperea activității, pentru a nu pune în niciun fel de pericol pacienții, așteptându-se ca autoritățile române să înțeleagă cp trebuie să respecte legea, să își respecte angajații și, mai ales, să respecte întreaga populație a acestei țări care, în situația epidemiologică actuală, are toate șansele să devină rând pe rând, pacient!”
Protestul va continua și în zilele următoare. „De această dată suntem hotărâți să nu ne oprim până când vom obține condiții decente de muncă, deblocarea posturilor pentru cele două sisteme și respectarea legislației cu caracter salarial!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.