Fast food, evoluția în 30 de ani: mai multe produse, dar mai nesănătoase

Dana Lascu |
Data publicării:
Alimentele prăjite în ulei
Alimentele prăjite în ulei

În ciuda adăugării în meniuri a unor elemente mai sănătoase, produsele tip fast food sunt chiar mai nesănătoase decât erau acum 30 de ani. O analiză a ofertelor din 10 cele mai populare restaurante fast-food americane din anii 1986, 1991 și 2016 demonstrează că acum produsele de fast-food conțin mai multe calorii și mult mai multă sare.

O analiză a ofertelor a 10 dintre cele mai populare restaurante fast-food americane, realizată pe anii 1986, 1991 și 2016, și publicată în Jurnalul Academiei americane de Nutriție și Dietetică, demonstrează că în produsele de fast-food au crescut semnificativ caloriile și sodiul, dar și dimensiunile porțiilor. De asemenea, arată că în timp ce varietatea de opțiuni a crescut cu 226%, noile produse au tendința de a fi mai puțin sănătoase decât cele disponibile pe parcursul perioadei de studiu.

Au crescut caloriile, sarea și dimensiunea porțiilor

„Studiul nostru oferă câteva întrebări cu privire la modul în care alimentele fast-food pot ajuta la combaterea problemei continue a obezității și a condițiilor cronice aferente în Statele Unite. În ciuda numărului mare de opțiuni din meniurile restaurantelor tip fast-food, din care unele sunt mai sănătoase decât altele, caloriile, dimensiunile porțiilor și conținutul de sodiu în general s-au înrăutățit (au crescut) în timp și rămân ridicate (ca valori)", a spus cercetătorul principal Megan A. McCrory, posesor al unui doctorat, de la Departamentul de Științe ale Sănătății de la Sargent College, Universitatea Boston, citată într-un material dat publicității de Elsevier.

Numărul restaurantelor tip fast-food este în creștere în întreaga lume. În SUA, aproximativ 37% dintre adulți (cu vârsta de peste 20 de ani) consumă alimente de acest tip în orice zi, iar procentul crește la 45% pentru adulții cu vârsta cuprinsă între 20 și 39 de ani. O masă tip fast-food are, în medie, 767 kcal, sau aproape 40% dintr-o dietă de 2.000 de calorii pe zi. Adăugați o băutură calorică, iar cantitatea de kilocalorii crește până la 45-50% din consumul zilnic de calorii al unei persoane.

Dr. McCrory a remarcat: „Având în vedere popularitatea fast-food-ului, studiul nostru evidențiază una dintre schimbările din mediul nostru alimentar care este probabil parte a motivului creșterii obezității și a condițiilor cronice asociate în ultimele câteva decenii, principalele cauze ale morții în SUA".

Dr. McCrory și colegii săi au examinat schimbările pe parcursul perioadei de 30 de ani, din 1986 până în 2016, în ceea ce privește valoarea energetică, dimensiunea porțiilor, densitatea energetică, sodiul, fierul și calciul produselor din toate catogoriile unui meniu (antreuri, feluri principale și desert) oferite de 10 - restaurante fast-food (în funcție de vânzări).

Ce s-a constatat, exact

Datele au fost colectate folosind Ghidul pentru alimente rapide, publicat în 1986 și 1991, și surse on-line în 2016. Cele mai semnificative constatări au fost:

- Numărul total de opțiuni din meniu a crescut cu 226% în 30 de ani, sau ci 22,9 produse în plus pe an.

- Calorii din toate cele trei categorii de produse au crescut semnificativ, cele mai mari creșteri fiind înregistrate la deserturi (62 kcal / deceniu), urmate de antreuri (30 kcal / deceniu). Aceste creșteri s-au datorat în principal creșterii dimensiunii porțiilor, care a fost semnificativă din punct de vedere statistic în categoriile antreuri (13 grame pe deceniu) și deserturi (24 grame pe decadă).

- De asemenea, sodiul a crescut semnificativ în toate categoriile de meniu.

- La patru din cele 10 restaurante studiate, au fost disponibile informații despre conținutul de calciu și fier. Calciul a crescut semnificativ la antreuri și la deserturi, în timp ce nivelurile de fier au crescut semnificativ doar în deserturi.

Schimbarea nivelurilor de calciu și fier în unele dintre categoriile de meniuri, în special în deserturi, este o evoluție pozitivă, deoarece acești nutrienți sunt importanți pentru o masă osoasă bună și pentru prevenirea anemiei. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază faptul că există surse mai bune care nu vin cu calorii înalte și multă sare.
Dr. McCrory și-a exprimat speranța că rezultatele studiului ar duce la o mai mare conștientizare și soluții creative.

„Trebuie să găsim modalități mai bune de a ajuta oamenii să consume mai puține calorii și sare la restaurantele fast-food, cerința ca restaurantele din lanț să afișeze caloriile pe meniurile lor este un început. Am vrea să vedem mai multe schimbări, ca spre exemplu restaurantele să ofere porții mai mici la prețuri proporționale", a concluzionat ea.

Studiul poate fi găsit AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel