Fântânile Urbane din Piața Unirii, luminate portocaliu de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului

Dana Lascu |
Data publicării:
Fântânile din Piața Unirii vor fi colorate în portocaliu mâine seară
Fântânile din Piața Unirii vor fi colorate în portocaliu mâine seară

Cel mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume - Fântânile Urbane din Piața Unirii din Capitală – vor fi iluminate, mâine seară, în portocoliu. România se aliniază țărilor care vor sărbători, de acum înainte, în fiecare an pe 17 septembrie Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB), în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) organizează, mâine, 17 septembrie, mai multe evenimente în Capitală, dedicate „Zilei mondiale a Siguranței Pacientului"
Astfel, marți, ora 19.15, la Fântânile Urbane din Piața Unirii, reprezentanți ai ASSMB, ANMCS și ai Asociațiilor de Pacienți din România vor marca această zi specială prin iluminarea „celui mai lung șir de fântâni coregrafice sincronizate din lume" în portocaliu - culoarea desemnată la nivel mondial de Organizația Mondială a Sănătății pentru această acțiune.

Ceremonia de iluminare în portocaliu va avea loc la ora 19.30, în prezența: Dr. Turkes Ablachim, Director Medical ASSMB, Dr. Sorin Ungureanu, Director general adjunct ANMCS, Gheorghe Tache, președintele Asociaței Transplantaților din România, Radu Gănescu, președintele COPAC și Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se precizează că evenimentele adverse asociate asistenței medicale reprezintă o problemă de sănătate globală. Pornind de la această constatare, la cea de-a 72-a Adunare Generală a OMS, în vederea recunoașterii siguranței pacienților ca o prioritate globală a sănătății, s-a stabilit ca, începând din acest an, ziua de 17 septembrie să fie declarată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Tema de anul acesta este „Siguranța pacientului: o prioritate globală pentru sănătate", iar sloganul care va fi promovat mâine în toate țările lumii este: „Vorbește deschis despre siguranța pacientului!".

În acest context, Primăria Municipiului București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate lansează o campanie care își propune să mobilizeze pacientii, personalul din domeniul sănătății, factorii de decizie, cadrele universitare, cercetătorii, asociațiile profesionale și industria de asistență medicală pentru a vorbi deschis despre importanța siguranței pacientului. Astfel că, în spitalele administrate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, vor avea loc întâlniri între manageri și reprezentanții ANMCS pentru a demara acțiuni concrete în acest sens. De asemenea, în spitalele administrate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, au fost expuse la vedere, pentru pacienți, afișele agreate de OMS pentru conștientizarea importanței privind siguranța pacientului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel