Fals medic de familie, reținut de polițiștii din Sibiu. A consultat 15 oameni în locul unui prieten care era în concediu

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
consultatie medicala
consultatie medicala

Un tânăr de 36 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni pentru că a consultat, fără a avea dreptul, 15 persoane, printre care și copii. Ba mai mult, a eliberat și două bilete de trimitere! Individul a făcut consultații la un cabinet în locul unui amic-medic care era în concediu!

Un fals medic de familie a fost reținut de polițiștii din Sibiu, după ce a fost reclamat de un pacient care și-a dat seama că prietenul adevăratului medic de familie din comuna Nocrich, care i-a ținut locul cât acesta a fost în concediu, este de fapt este un impostor care a consultat inclusiv copii și a prescris rețete, se arată într-un comunicat de presă.

„La data de 21 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 36 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv acces ilegal la un sistem informatic. 

Din investigațiile desfășurate de către polițiștii sibieni a rezultat faptul că, la data de 5 iulie 2021, persoana în cauză s-ar fi prezentat la un cabinet de medicină de familie de pe raza localității Nocrich unde, cu încuviințarea medicului titular, ar fi desfășurat fără drept activități specifice profesiei de medic, constând în aceea că ar fi oferit consultații unui număr de 15 persoane și ar fi eliberat ulterior două bilete de trimitere, precum și 20 de rețete medicale compensate integral sau parțial. 

Printre pacienții tratați de pretinsul medic, la data de 5 iulie 2021, se numără adulți și minori, inclusiv un copil în vârstă de 1 an și 3 luni”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sibiu.

Sibianul care a pretins că este medic de familie "ar fi folosit user-ul și parola furnizate de medicul real, ar fi introdus date în aplicația informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume decontate ulterior”, arată documentul citat. 

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigare a criminalității economice l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 22 februarie, acesta să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel