FACIAS: A explodat numărul infectărilor cu COVID-19 în rândul copiilor. Demisia lui Anisie

Adisa Codruț |
Data publicării:
Viziera. Foto: Pixabay
Viziera. Foto: Pixabay

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotrivă Abuzurilor Statului (FACIAS) trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul la care sunt supuși copiii, în contextul în care școlile din România au devenit adevărate focare de COVID, înregistrându-se o creștere accelerată a numărului de infectați.

FACIAS solicită în continuare demisia imediată a ministrului Educației, Monica Anisie, în condițiile în care creșterea alarmantă a numărului de infectări cu COVID -19 în rândul școlarilor demonstrează încă o dată incapacitatea de a gestiona criza actuală, măsurile întreprinse fiind ineficiente.

„Dacă în prima zi a lunii octombrie, în România, peste 770 de copii infectați cu noul coronavirus erau internați, astăzi cifrele s-au dublat, înregistrându-se aproximativ 1.339 de cazuri noi. FACIAS atrage atenția și asupra faptului că situația actuală din învățământul românesc este tot mai alarmantă și, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, sistemul educațional din România va intra în colaps. Impactul crizei generate de răspândirea coronavirusului asupra sistemului de educație a scos la iveală una din problemele majore: lipsa accesului la educația digitală. Analiza datelor statistice din ultimii ani arată că numărul copiilor care nu au acasă un calculator continuă să fie semnificativ.
FACIAS a solicitat în nenumărate rânduri demisia ministrului Anisie, sintetizând argumentele în „Decalogul dezastrelor din Educație”, un program prin care semnalează o serie de probleme grave din sistemul de învățământ românesc, la care Ministerul Educației nu găsește rezolvare.
Spre exemplu, la această oră sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru a susține predarea cursurilor exclusive online, având toate școlile în scenariul roșu. Nici până acum tabletele promise pentru cei 800.000 de copii din întreaga țară care nu au acces la un dispozitiv conectat la internet nu au fost achiziționate și distribuite”, se arată într-un comunicat remis redacției. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel