Inimii, Victor Babeș. Muzeul Municipiului București îi invită pe curioși din 25 octombrie, ora 10.00, la noua expoziție tematică deschisă la Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A): despre inimă.
Vizitatorii vor putea vedea aparatură medicală folosită în sprijinul inimilor, vor lua contact cu zona interactivă, dedicată prevenției, unde inima poate fi ascultată cu toate variațiile ei de suferință - stres, atac de panică, insuficiență respiratorie etc. Expoziția despre Istoria Medicinei românești a fost realizată cu sprijinul medicului cardiolog Radu Ciudin, Șef Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” - Fundeni.
”Oaspeții muzeului sunt invitați să ridice receptorul telefonului care așteaptă în expunere și se vor întâlni cu propria lor inimă. Lecția de ascultare va dezvălui limbajul ei, tăinuit întreaga viață pentru cei mai mulți dintre noi. Vocea care oferă explicații despre bătăile inimii a fost digitizată după un vechi disc de vinil, denumit „Ascultația cordului”, și aparține Acad. Prof. Dr. C.C. Iliescu (1892-1978). În atmosfera caldă și primitoare a Muzeului Victor Babeș va putea fi vizionat și un film de istoria cardiologiei. Expoziția este completată cu cele mai noi descoperiri arheologice din cartierul Udricani unde, în ultimii doi ani, au fost descoperite ruinele unei foste farmacii de la mijlocul secolului al XIX-lea”, precizează organizatorii.
Inimii, Victor Babeș. Obiecte expuse
La expoziție vor putea fi admirate obiecte precum: un stimulator cardiac din anii ’80, sonde ventriculare și atriale, defribilatoare, pacemaker sau oscilometru, diferite ustensile medicale precum forceps, pelvimetru, aminoscop și chiar un stetoscop pentru ascultarea cordului, din lemn, de la sfârșitul secolului XIX. Iar lista continuă, adaugă organizatorii:
”O premieră este digitizarea primului tratat complet de bacteriologie din lume, scris de Victor Babeș împreună cu savantul André-Victor Cornil. Muzeul pune la dispoziție posibilitatea de consultare a Tratatului de bacteriologie - «Les bacteries et leur role dans l’etiologie, l’anatomie et l’histologie patologique des maladies infectieuses». Prin atingerea ecranului tactil se pot citi, filă cu filă, rezultatele descoperirilor lui Victor Babeș, publicate în anul 1885. Alături de obiecte din colecția dr. Radu Ciudin, la această atmosferă generală dedicată inimii noastre contribuie obiecte din Colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția Știință și Tehnică Gheorghe Marinescu și Colecția Prof. Dr. Victor Babeș. Nu lipsesc portretele unor medici iluștri din patrimoniul Colecției Artă Plastică a Muzeului Municipiului București”.
Expoziția va rămâne deschisă până pe data de 30 mai 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.