EXPLOZIA de la Matei Balș, INFORMAȚIILE MOMENTULUI: erau 19 grade în spital. În salonul care a explodat era o aerotermă

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Institutul Matei Balș. Foto: Crișan Andreescu
Institutul Matei Balș. Foto: Crișan Andreescu

Până la începutul lui decembrie anul trecut, Institutul de boli infecțioase Matei Balș a avut probleme cu încălzirea furnizată de Termoenergetica. Erau doar 12-14 grade în saloane. 

Surse din Matei Balș au explicat pentru DC Medical că problema se rezolvase, de circa o lună, iar în saloane erau acum 19 grade. 

Procurorii încearcă acum să afle cum a ajuns aeroterma în salonul unde s-a produs explozia, din moment ce în spital nu pot intra aparținătorii pacienților. 

Dar rude ale pacienților spune că puteau să le trimită acestora pachete, prin personalul spitalului.

Pachetul se lăsa la poartă, având scris pe el numărul pavilionului, secția și salonul unde era internat pacientul căruia îi era destinat. De aici era preluat de personalul din secția respectivă și dus pacientului. 

O femeie chiar a declarat că i-a trimis mamei sale o aerotermă. 

În salonul în care s-a produs explozia erau internați 3 pacienți. Inițial salonul era prevăzut doar o gură de oxigen, dar din cauza pandemiei și pentru că pacienții cu COVID-19 internați aici nu pot rezista fără oxigen, au mai fost montate încă 2 anul trecut. 

Cel mai probabil explozia s-a produs la aceste tuburi de oxigen. 

Salonul unde s-a produs este pe Secția condusă de conf dr Florin Alexandru Căruntu, care este la parterul pavilionului. Deasupra, la etajul 1, este secția condusă de prof dr Adrian Strenu-Cercel. La etajul doi al clădirii este secția condusă de prof dr Victoria Aramă. 

Tot pavilionul 5 a fost evacuat. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel