Experții nemți recomandă scurtarea de la 6 la 3 luni între doza 2 și doza 3 de vaccin anti-COVID

Adisa Codruț |
Data publicării:
Vaccinare contra COVID. Foto: Pixabay
Vaccinare contra COVID. Foto: Pixabay

Autoritatea germană responsabilă cu vaccinarea, STIKO, a recomandat să nu fie mai mult de 3 luni între doza a doua și doza a treia.  

Autoritatea germană în domeniul vaccinării, STIKO, a recomandat marţi scurtarea de la şase la trei luni a intervalului între a doua doză de vaccin împotriva COVID-10 şi administrarea dozei booster, în contextul răspândirii accelerate a variantei Omicron a coronavirusului, mai infecţioasă. 

Potrivit STIKO, orice persoană cu vârsta de peste 18 ani ar trebui să primească o doză booster cu un vaccin cu ARN mesager după trei luni de la finalizarea schemei iniţiale cu două doze. STIKO recomanda anterior ca până la administrarea booster-ului să se aştepte şase luni de la precedenta doză. În cazul vaccinului monodoză de la Johnson & Johnson, intervalul între administrări rămâne de patru săptămâni.

STIKO a mai recomandat ca orice persoană de peste 12 ani care a trecut printr-o infecţie cu coronavirus să primească o doză de vaccin la cel puţin trei luni după vindecare. Recomandarea anterioară era de şase luni. Vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ar trebui să fie consideraţi prioritari pentru dozele booster, a mai indicat comitetul de vaccinare.

În Germania, 70,4% dintre locuitori au primit două doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 32,6% au primit şi booster-ul. Deşi datele rămân limitate, şase studii de laborator au arătat că schema iniţială de vaccinare nu este suficientă pentru a opri infectarea cu varianta Omicron, însă doza booster poate ajuta, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel