Exercițiile Pilates, numite așa după numele celui care le-a inițiat, aduc o serie de beneficii în organism, atât la nivel fizic, cât și psihic.
Instructorul certificat Dana Lucăcel spune că aceste e exerciții se adresează lanţurilor musculare și pot reduce durerile de spate care sunt cauzate de postura incorectă. „Exerciţiile solicită lanţurile musculare, practic, întăresc musculatura spatelui, şi atunci evident că dispar durerile de spate datorate slabei funcţionări, sau chiar nedezvoltării suficiente a musculaturii”, explică instructoarea. Exercițiile de acest tip se excută cu o mare atenție acordată respirației, având menirea de a îmbunătăți echilibrul și coordonarea. „Se corectează dezechilibrele, se întăreşte musculatura care susţine coloana, se întăresc muşchii spatelui, se urmăreşte întinderea lanţurilor musculare, alinierea lor în axă”, mai explică instructoarea.
Exerciţiile Pilates sunt recomandate oricui, putând fi practicate atât de copii, cât şi de adulţi sau vârstnici, ba chiar şi de femei însărcinate, în anumite condiţii, însă există şi unele contraindicaţii, în cazul unor persoane ce au suferit diferite leziuni.
Beneficiile practicii Pilates
„Beneficiile practicii Pilates sunt multiple, dintre acestea menționez doar câteva:
Reechilibrarea lanțurilor articulare și musculare
Destinderea musculaturii foarte rigide (rigiditate datorată posturilor greșite menținute la birou sau acasă)
Corectarea deviațiilor coloanei( până la vârsta de 18 ani) și îmbunătățirea posturii, în cazul deviațiilor deja instalate (în cazul persoanelor adulte)
Mobilitate articulară și flexibilitate musculară
Masaj miofascial
Masajul punctelor trigger
Elongarea coloanei și decomprimarea discurilor intervertebrale
Activarea musculaturii profunde (core muscles)
Relaxarea SNC
Eliminarea stresului acumulat peste zi și pregătirea corpului și a creierului pentru o odihnă eficientă”, a mai explicat instructoarea Dana Lucăcel.
Exercițiile Pilates au fost concepute inițial ca o gimnastică de reabilitare pentru răniții de război, la începutul secolului trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.