Exercițiile fizice ajută inimă și la 70 de ani. CONCLUZIILE unui studiu pe seniori

Adisa Codruț |
Data publicării:
Greutate sub control
Greutate sub control

Persoanele de 70 de ani care fac mișcare 20 de minute pe zi – efort moderat până la viguros – ar putea să prevină astfel bolile de inimă la 80 de ani.

O cercetare pe aproape 3 mii de italieni peste 65 de ani arată că aceia care făceau zilnic 20 de minute de mișcare aveau un risc cu 52% mai mic de a dezvolta boli de inimă la vârsta de 80 de ani. Cercetătorii au subliniat că acest studiu nu dovedește că exercițiile fizice singure previn bolile de inimă, ci doar că pare să existe o legătură.

”Angajarea zilnică în exerciții fizice este de mare importanță chiar și la sfârșitul vieții, dar, în același timp, cu cât se începe mai devreme, cu atât mai bine. (...) Aceste rezultate întăresc importanța promovării activității fizice la toate vârstele”, a spus cercetătorul principal dr. Claudio Barbiellini Amidei, de la Universitatea Padova din Padova, Italia.

Aceste concluzii au fost formulate în urma datelor colectate de la circa 3.100 de seniori care au participat la un studiu de la mijlocul anilor 1990. Monitorizarea a durat șapte ani. Seniorii au răspuns la întrebări despre nivelul lor de activitate fizică la fiecare evaluare. Activitatea fizică moderată a inclus mersul pe jos, bowling-ul și pescuitul. Activitatea fizică intensă a inclus grădinărit, antrenamente la sală, ciclism, dans și înot. Cei care au făcut mișcare 20 sau mai multe minute pe zi au fost definiți ca activi, iar cei care au făcut mai puține au fost considerați inactivi. De-a lungul studiului, peste 1.000 de participanți au fost diagnosticați cu boli de inimă, insuficiență cardiacă sau accident vascular cerebral.

Cercetătorii au descoperit că creșterea nivelurilor de exerciții fizice și menținerea unui stil de viață activ au fost legate de riscuri mai mici de boli de inimă și deces atât la bărbați, cât și la femei. Iar cea mai mare reducere a fost observată pentru bolile coronariene și insuficiența cardiacă la vârsta înaintată, arată medicinenet.com.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel