EXCLUSIV: Munca unor cardiologi români, la baza unui studiu canadian. Idee științifică 100% românească

Alexandra Mănăilă |
Data actualizării: | Data publicării:

Mai mulți cardiologi români au devenit sursă de inspirație pentru canadieni, după ce echipa românească realizase în 2011 un studiu referitor la presiunea foarte mare dintr-o cavitate a inimii și influențele acesteia asupra a două boli rare. Este primul studiu făcut vreodată pe acest subiect, ideea științifică aparținându-le cardiologilor de la Institutul Clinic C.C. Iliescu.

Românii au derulat studiul la pacienții adulți, în timp ce un grup canadian de prestigiu a preluat ideea științifică 100% românească și a ales să o aplice la populația pediatrică.

,,După un număr de ani, el a fost cumva reprodus de alții în populația din Canada de un grup foarte bun. Cercetătorii canadieni ne-au citat destul de copios, fiindcă noi am făcut primul studiu de felul acesta la oameni”, a declarat în exclusivitate pentru DCmedical, conf.dr. Ruxandra Jurcuț, coordonatorul Centrului de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare, de la IUBCV „Prof.dr.C.C.Iliescu, unul dintre medicii implicați în studiu.

Cercetarea cardiologilor români s-a axat pe situațiile patologice la pacienții care aveau o presiune foarte mare în ventriculul drept.  Medicii au încercat să înțeleagă care sunt diferențele dintre felul în care răspunde ventriculul drept în anumite situații, în boli precum hipertensiunea pulmonară sau stenoza pulmonară. Au fost incluși 70 de pacienți în studiu, un număr destul de mic, având în vedere că cele două boli analizate sunt rare.

Concluzia cercetătorilor români a fost aceea că în ciuda aceleași presiuni în ventriculul drept, sunt două boli diferite, care se vor comporta absolut diferit. Potrivit conf.dr. Jurcuț, primul autor al studiului, stenoza pulmonară se comportă mult mai bine ca adaptare comparativ cu hipertensiunea pulmonară, afecțiune care beneficiază de un program național de tratament.

,,Sunt niște concluzii care generează ipoteze, pe baza cărora poți să explici diferențele, ca ulterior să poți să dezvolți terapii. Studiul canadienilor a demnostrat același lucru doar că ei au folosit acum și RMN pentru că au această investigație disponibilă. Noi pe vremea aceea nu o aveam”, a mai precizat medicul cardiolog.

Canadienii au studiat copiii cu aceleași boli rare și au reconfirmat concluzia românilor în cercetarea lor pe care au publicat-o în 2018. Puteți citi mai multe aici

România alocă cei mai puțin bani din UE pentru cercetare

Oamenii din cercetare susțin nevoia unei mai bune finanțări pentru a-și putea continua munca, un procent de 1% din PIB fiind un minimum care ar trebui alocat acestui domeniu. Din păcate, anul acesta România a atribuit cercetării doar 0.18 % din PIB, fiind cel mai scăzut buget din Uniunea Europeană. Mai mult, la ultima rectificare bugetară Ministerul Cercetării a mai pierdut 122 milioane de lei.

În ciuda finanțării precare a cercetării din partea statului, cardiologii români nu s-au descurajat și au derulat mai multe studii, citate în reviste internaționale de prestigiu, ba chiar în ghiduri europene de practică, încercând să țină pasul cu standardele cercetării la nivel internațional.

,,Întodeauna citările studiilor făcute de un cercetător sunt extrem de importante, fiindcă ele duc mai departe munca de cercetare pe care o faci. Degeaba publici ceva, dacă nimeni nu știe despre asta. Noi avem mai multe studii care au fost citate, inclusiv în ghiduri de practică europene de imagistică, de cardio-oncologie, de cardiopatie hipertrofică, citarea acestui studiu fiind , de fapt, cea mai recentă realizare a echipei din institutul nostru. Deși finanțarea pe cercetare este foarte precară, mai ales în ultimii ani, încercăm să menținem un standard excelent în institut, dar ne luptăm foarte tare”, a atras atenția conf.dr. Ruxandra Jurcuț.

Din echipa românească implicată în studiu fac parte: Ruxandra Jurcuț, Sorin Giușcă, Răzvan Ticulescu, Elena Popa, Mihaela Silvia Amzulescu, Ioana Ghiorghiu, Ioan Mircea Coman, Bogdan Alexandru Popescu, Carmen Ginghină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel