Cazurile noi de COVID-19, scăzute ARTIFICIAL în raportările OFICIALE! Avem dovada

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Trimitere de la medic
Trimitere de la medic

Bilanțul zilnic de infectări prezentat zilnic de autorități este, în realitate, MAI MARE, pentru că, după cum a descoperit DC Medical, nu se iau în calcul TOATE persoanele care au un test pozitiv în ultimele 24 de ore. Cifrele sunt micșorate ARTIFICIAL și OFICIAL!

În fiecare zi, Grupul de Comunicare Strategică ne furnizează un bilanț care cuprinde cifra persoanelor infectate în ultimele 24 de ore - adică cele care au teste pozitive la SARS CoV-2. Dar, după cum a descoperit DC Medical, în această cifră nu sunt incluse TOATE persoanele cu teste pozitive!

În bilanț se folosește sintagma „cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)”, care le exclud pe cele care, spre exemplu, au avut anul trecut COVID-19 și test pozitiv, și au din nou acum boala și un nou test pozitiv. 

Situația a fost confirmată oficial pentru DC Medical, de către Compartimentul de Comunicare al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP): 

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră vă precizăm următoarele:

În buletinul informativ al Grupului de Comunicare Strategică, numărul de cazuri noi diagnosticate cu SARS CoV-2 / COVID-19 include doar persoanele care au acum, pentru prima data, COVID - adică cele care au în ultimele 24 de ore primul și singurul test pozitiv la infecție.

Testele celor reinfectați nu sunt incluse în statistica zilnică”, ne-a transmis Compartiment Comunicare.

Cum schimbă Guvernul regulile jocului din mers

Cine se face „vinovat” de situație? Categoric nu INSP, care doar centralizează datele!

Autoritățile centrale - Guvernul în speță - sunt cele care au decis regulile jocului, adică regulile după care se face raportarea. Și nu e prima dată când descoperim că bilanțul zilnic este micșorat din vârful pixului.

Să ne aducem aminte că anul trecut, prin HOTĂRÂREA nr. 856 din 14 octombrie 2020, Guvernul excludea din calculul incidenței focarele din sute de instituții! Mai precis, timp de cinci luni de zile, în statistică nu au fost incluse cazurile de infecție din spitale, cămine de bătrâni și alte instituții.

„(4) La stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele”, arăta hotărârea de anul trecut, prin care se micșora, tot cu pixul pe foaie, numărul raportat de infectați. 

În 26 februarie, anul acesta, același Guvern s-a sucit din nou: a reinclus în calcule focarele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel