Octavian Jurma susține, într-o prognoză postat pe rețelele sociale, că numărul de îmbolnăviri cu infecția COVID va scădea.
”Prognoza simpla a incidentei pe județe în perioada următoare. Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători dacă trendul actual se menține constant. Vă atrag atenția ca prognoza in aceasta perioada este puternic influenta de masurile luate si conformarea populației cu acestea.
Dintre aceste vaccinarea este cel mai important factor care poate accelera ieșirea din valul valul 4-Delta, alături de conformarea cu măsurile existente. Deschiderea școlilor în format fizic la o incidență mare (peste 3 la mie), lipsa de conformare cu măsurile de limitare a pandemiei, relaxarea prematură, haosul politic toate pot să producă platouri (număr constant de cazuri) înalte. Mă îngrijorează faptul că avem județe ca Satu Mare care se mențin într-un platou înalt de mai multe săptămâni”, notează acesta pe Facebook.
Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.676.293 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.785 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.441.340 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.196 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 149 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 49.115 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.11.2021 (10:00) – 03.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 451 de decese (221 bărbați și 230 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 451 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 42 la categoria de vârstă 50-59 ani, 103 la categoria de vârstă 60-69 ani, 160 la categoria de vârstă 70-79 ani și 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.