Emilian Imbri, manager Spital Infecțioase: suntem pe urcușul unui Mountain Rousse

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Coronavirus
Coronavirus

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Emilian Imbri, a avut o reacție la decizia de prelungire a stării de urgență. El a comentat și evoluția epidemiei din România.

Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din Capitală, a reacționat în urma prelungirii stării de urgență cu 30 de zile. El crede că măsura este corectă.

„Eu cred că e binevenită o prelungirea a acestei situații, a acestei stări de alarmă, pentru că ați văzut că se dau anumite zone în care lumea începe să poată să activeze”, a completat el. 

„Nu știu cât de grav va fi, dar am senzația că suntem pe urcușul unui Mountain Rousse, urcăm prea încet, și mi-e frică de coborâre. Deci senzația mea e că într-adevăr ajungem undeva în vârf, iar coborârea aceea va fi atât de vijelioasă, încât sper să nu fie relaxare și să ne plesnească al doilea val”, a declarat Emilian Imbri, în direct la B1 TV. 

Puteți citi declarația integral pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel