EMA: Vaxzevria, nou nume al vaccinului COVID-19 de la AstraZeneca

Dana Lascu |
Data publicării:
Vaccin Astrazeneca
Vaccin Astrazeneca

EMA a anunțat oficial noul nume al vaccinului COVID-19 produs de AstraZeneca, până acum cunoscut sub numele de ChAdOx1-S [recombinant].

Vaxzevria, vaccinul COVID-19 produs de AstraZeneca, este un vaccin pentru prevenirea bolii produsă de coronavirusul din 2019  - COVID-19 – recomandat persoanelor cu vârsta de 18 ani și peste. 

COVID-19 este cauzat de virusul SARS-CoV-2.

Vaxzevria este alcătuită dintr-un alt virus (din familia adenovirusului) care a fost modificat pentru a conține gena pentru producerea unei proteine din SARS-CoV-2.

Vaxzevria nu conține virusul în sine și nu poate provoca COVID-19.

Informații detaliate despre acest vaccin sunt disponibile în informațiile despre produs, care includ prospectul, a arătat EMA, în comunicatul oficial

Vaxzevria se administrează sub formă de două injecții, de obicei în mușchiul brațului superior. A doua doză trebuie administrată între 4 și 12 săptămâni după prima doză.

În România, a doua doză de vaccin (rapelul) este administrată la 8 săptămâni distanță de la prima doză.

Cum funcționează Vaxzevria?

Vaxzevria acționează pregătind corpul să se apere împotriva COVID-19. Este alcătuit dintr-un alt virus (adenovirus) care a fost modificat pentru a conține gena pentru fabricarea proteinei SARS-CoV-2. Aceasta este o proteină de pe suprafața virusului SARS-CoV-2 de care virusul are nevoie pentru a intra în celulele corpului.

Odată ce a fost administrat, vaccinul furnizează gena SARS-CoV-2 în celulele din corp. Celulele vor folosi gena pentru a produce proteina spike. Sistemul imunitar al persoanei va recunoaște apoi această proteină ca fiind străină și va produce anticorpi și va activa celulele T (celule albe din sânge) pentru a o ataca.

Dacă, mai târziu, persoana intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul său imunitar îl va recunoaște și va fi gata să apere corpul împotriva acestuia.

Adenovirusul din vaccin nu se poate reproduce și nu provoacă boli.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel