Efectele SURPRINZĂTOARE ale consumului de struguri. Pe listă, reducerea riscului bolii Alzheimer

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
efectele surprinzatoare ale consumului de struguri. FOTO Pexels @ Cup of Couple
efectele surprinzatoare ale consumului de struguri. FOTO Pexels @ Cup of Couple

Strugurii, printre cele mai populare fructe, cu efecte surprinzătoare asupra sănătății. 

Strugurii se numără printre cele mai populare fructe, după căpșuni și banane. Pe lângă gustul plăcut al acestora, dat de multitudinea de nutrienți, accesibilitatea îi transformă într-o gustare potrivită.

Potrivit nutriționistului Shirlene Reid, citat de EatThis, strugurii, ca mai toate fructele, sunt sănătoși dacă sunt consumați cu moderație.

”Singurul lucru pe care trebuie să îl urmărești este nivelul ridicat de zahăr conținut, fapt pentru care este recomandată o porție o jumătate de cană, adică echivalentul a 16 boabe de strugure”, a afirmat Reid.

Ce efecte are consumul de struguri asupra organismului

Experții în nutriție susțin că există efecte secundare surprinzătoare ale consumului de struguri.

Îmbunătățesc memoria și concentrarea. Conținutul de antioxidanți din struguri ajută la reducerea stresului oxidant al creierului, fapt care protejează creierul de declinul cognitiv și de pierderea memoriei pe măsură înaintării în vârstă.

Melissa Mitri, RD de la Zenmaster Wellness, notează că strugurii pot îmbunătăți, de asemenea, fluxul sanguin către creier, îmbunătățind astfel concentrarea zilnică. Studiile au arătat că resveratrolul (ce se află în strugurii roșii), un antioxidant specific care se găsește în principal în coaja strugurilor, ajută la reducerea riscului de Alzheimer prin scăderea inflamației din creier și, de asemenea, prin eliminarea peptidei amiloid-beta, care a fost legată de progresia acestei boli în totalitate atunci când se acumulează.

Care sunt BENEFICIILE unui pahar de VIN consumat zilnic

Reduc inflamațiile. Inflamația cronică a fost asociată cu cancerul, bolile de inimă, astmul, diabetul de tip 2 și artrita reumatoidă, printre alte afecțiuni. Din fericire, strugurii sunt plini de antioxidanți precum vitamina C, vitamina K, polifenoli, catechine și antociani - toate acestea putând contribui la reducerea inflamației.

Cercetările au arătat că acest compus protejează împotriva stresului oxidativ și a inflamației, mai notează sursa menționată. Mai exact, resveratrolul asigură o căptușeală protectoare pentru vasele de sânge pentru a preveni leziunile, îndepărtând astfel inflamația inimii.

Îmbunătățește presiunea sângelui. Tensiunea arterială ridicată și netratată poate crește riscul de apariție a două dintre principalele cauze de deces în America: bolile de inimă și accidentul vascular cerebral. Potrivit EatThis, strugurii vin în sprijinul acestei situații, deoarece consumul acestora echilibrează presiunea sângelui, fiind bogați în potasiu și săraci în sodiu.

Somn odihnitor. De asemenea, strugurii sunt recomandați ca o gustare înainte de seară, având în conținutul lor melatonină, hormonul care induce în mod natural somnul. Aceștia trebuie consumați cu o oră sau două înainte de culcare, însă cu moderație, deoarece conținutul mare de zahăr vă poate perturba calitatea somnului.

Îmbunătățește sistemul imunitar. Conținutul de vitamina C, beta caroten, dar și alți antioxidanți îmbunătățesc sistemul imunitar, astfel încât organismul poate fi pregătit să ”lupte” împotriva bolilor, un motiv în plus de a consuma struguri în sezonul gripelor și răcelilor.

Vezi și: Fructele bogate în antioxidanți care conferă strălucire tenului. Ce alte efecte au acestea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel