Educatori perinatali certificați, la Spitalul Județean Baia Mare

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Cadrele medicale se pregătesc să obțină cerrtificatul de educator perinatal
Cadrele medicale se pregătesc să obțină cerrtificatul de educator perinatal

27 de cadre medicale de la Spitalul Județean au finalizat Modulul I al cursului de Educator perinatali certificați. Ei vor putea oferi gravidelor și mamelor servicii de sănătate maternă în primele 1.000 de zile.

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în parteneriat cu Asociația SAMAS, a demarat o acțiune de pregătire a cadrelor medicale, în vederea certificării ca educatori perinatali.

„De nenumărate ori, am văzut pe rețelele de socializare informații, mai mult sau mai puțin exacte, despre perioada perinatală. Este foarte important ca persoanele care educă mamele și viitoarele mame să fie certificate pentru a putea furniza informații de actualitate, legate de acest subiect. Organizația Mondială a Sănătății recomandă, dar noi trebuie să ne adaptăm la fiecare copil și părinte, în parte”, declară dr. Pîrvănoiu Margareta, medic șef secție Neonatologie, de la a cărei idee a pornit proiectul.

Prima sesiune, nutriție perinatală

Astfel, trei medici, 23 de asistenți medicali și un psiholog care activează în secțiile de Neonatologie sau Pediatrie au finalizat Modulul I. „Prima sesiune, cea de nutriție perinatală, ne-a adus în actualitate importanța alimentației pe parcursul sarcinii, diversificarea alimentației sugarului, alimentația copilului în primii doi ani de viață, principii de alimentație sănătoasă a copilului cu vârsta mai mare de doi ani, dar și importanța unei comunicări eficiente.

Comunicarea între medic și mame, controalele efectuate atât în perioada sarcinii, cât și perinatală sunt foarte importante. Trebuie eliminată teama de a adresa întrebări specialistului, totul se învață pas cu pas”, a completat dr. Pîrvănoiu Margareta.

Pentru a dobândi calificarea de educator perinatal, cadrele medicale, care fac parte din acest program, mai au de parcurs încă trei module (modulul de alăptare, modulul despre fiziologia sarcinii și a perioadei perinatale, modulul despre naștere naturală și naștere medicalizată), după care vor susține un examen complex, până la finalul lunii mai.

 Obiectivul programului este de a sprijini accesul cadrelor medicale la informații de actualitate, legate de perioada perinatală, pentru a putea oferi gravidelor și mamelor servicii de sănătate maternă în primele 1.000 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel