Medicul Isabela Botea explicat în ce constă o ecografie tiroidiană și de ce este bine să fie făcută periodic.
”Prin ecografie putem să analizăm și să vizualizăm tot parenchimul tiroidian și să observăm caracteristicile acelor noduli, pe baza cărora se indică sau nu următoarea etapă și anume puncția aspirativă cu ac fin, sub ghidaj ecografic.
Nodulii tiroidieni sunt niște anomalii ale parenchimului. Deci este un țesut dezvoltat într-un alt mod. Poate fi un nodul benign, un nodul chistic sau un nodul solid care, de cele mai multe ori, poate fi malign”, a povestit Isabela Botea la Antena 3.
Potrivit medicului, moștenirea genetică are un rol definitoriu în apariția unor astfel de noduli.
”Dacă o persoană a avut în familie un caz de cancer de tiroidă, are un risc crescut. Dar și iradierea, un istoric de iradiere la nivelul gâtului, sau alți factori care, de cele mai multe ori, nu se cunosc”.
Din păcate, simptomele pot lipsi cu desăvârșire, nodulii fiind descoperiți întâmplător.
”Uneori simțim o tumefacție la nivelul gâtului, alteori mergem să facem analize la medicul specialist endocrinolog care recomandă ecografia, alteori pur și simplu ne controlăm și, din întâmplare, descoperim acești noduli. Nu dau niciun simptom și nu se văd cu ochiul liber, decât dacă sunt foarte mari.
De multe ori analizele pacientului sunt perfecte în ceea ce privește funcționalitatea tiroidei, dar acei noduli pot exista și pot fi descoperiți doar ecografic”, a mai spus Isabela Botea.
Puncția aspirativă este esențială în unele cazuri
În ceea ce privește puncția aspirativă, aceasta este obligatorie în unele cazuri pentru a confirma sau infirma un diagnostic.
”Rolul puncției este esențial, pentru că pune sau deosebește nodulii benigni de cei cu risc sau de cei maligni. Deci, pentru a stabili următoarea etapă în diagnosticul și tratamentul pacientului, puncția este esențială.
Durează foarte puțin, se face în regim ambulatoriu, în cabinetul de ecografie, se face controlat eco-ghidat, deci nu există riscuri să se întâmple ceva. Pacienții nu trebuie să aibă teamă. Durează 5-10 minute, este o manevră suportabilă și de mare ajutor”
Cancerul de tiroidă poate fi tratat dacă este descoperit la timp
Potrivit medicului, ”cancerul de tiroidă este destul de rar, din totalul nodulilor descoperiți, doar 2-6% sunt canceroși. Dar este un cancer tratabil, dacă este descoperit în faze incipiente”.
Cu alte cuvinte, o ecografie de tiroidă este recomandată o dată pe an pentru a observa diferite schimbări la nivelul glandei, iar în unele cazuri ecografia este necesară chiar la șase luni, pentru a putea ține sub control eventuale probleme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.