Echipamentele de pe ambulanță pot fi contaminate cu MRSA. STUDIU

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Buteliile de oxigen din ambulante nu sunt intotdeauna dezinfectate cum trebuie
Buteliile de oxigen din ambulante nu sunt intotdeauna dezinfectate cum trebuie

Rezervoarele de oxigen din ambulanțe sunt susceptibile de a purta stafilococul auriu rezistent la meticilină - MRSA, ceea ce sugerează necesitatea de a dezinfecta în mod regulat echipamentul medical, a constatat un studiu publicat în Emergency Medicine Journal.

Scopul principal al acestui studiu a fost acela de a determina dacă Staphylococcus aureus (stafilococul auriu) cu rezistență la meticilină (MRSA) a fost prezent pe suprafața cilindrilor de oxigen și a regulatoarelor utilizate în asistența medicală pre-spital și, în al doilea rând, să evalueze alte suprafețe posibil contaminate cu MRSA din ambulanță.

De ce pot fi contaminate

Autorul studiului Cody Gibson, care era angajat la Calhoun Community College când studiul a fost efectuat, spune că buteliile de oxigen folosite în ambulanțe sunt cele care ar putea fi contaminate cu MRSA, pentru că acestea nu sunt de unică folosință, de multe ori între intervenții este un timp foarte scurt și nu sunt dezinfectate cum trebuie, și au și nevoie de reumplere.

Cercetătorii au testat nouă tancuri de oxigen din trei ambulanțe de la o Stație de servicii medicale de urgență din Alabama și au găsit MRSA pe fiecare tanc.

Au luat, de asemenea, probe și de pe rezervoarele de oxigen dintr-un spațiu de depozitare și au găsit MRSA pe 96% din cilindrii depozitați. Podeaua celor trei ambulanțe și un mâner al ușii dintr-o mașină au fost, de asemenea, găsite ca fiind contaminate.

Dezinfecția nu e făcută cum trebuie

Alte echipamente de ambulanță, cum ar fi monitoarele pentru inimă și manșetele de presiune sanguină, nu au ieșit pozitiv pentru contaminarea cu MRSA.

Autorii notează că, deși cele mai multe echipamente de ambulanță sunt dezinfectate după fiecare pacient, din cauza protocoalelor stricte sau în conformitate cu instrucțiunile autorităților de reglementare, buteliile de oxigen ar putea fi adesea trecute cu vederea.

Cercetătorii au intervievat personalul Emde la ambulanță și au descoperit că acesta nu știa când buteliile cu oxigen au fost ultima dată dezinfectate, în timp ce alte suprafețe pe care pacienții le-au atins au fost decontaminate în mod regulat cu dezinfectanți.

Studiul poate fi găsit AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel