„În momentul de faţă este în derulare un contract subsecvent, planificat în 2018, în cadrul unui acord-cadru din 2017 pentru dotarea unităţilor sanitare cu echipamente de screening auditiv la nou-născuţi. Până la sfârşitul anului, 161 de unităţi sanitare vor fi dotate cu un număr de 191 de astfel de echipamente”, a spus Brădăţan, într-o conferinţă de presă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
El a afirmat că Ministerul Sănătății (MS) a demarat procedurile pentru dotarea a 140 de maternităţi cu şapte tipuri de incubatoare, în funcţie de nivelul de competenţă al fiecărei unităţi sanitare.
„În prezent, Ministerul Sănătăţii a demarat procedurile pentru dotarea a 140 de maternităţi cu şapte tipuri de incubatoare, în funcţie de nivelul de competenţă al fiecărei maternităţi. E vorba de un acord-cadru cu o cantitate minimă de 279 de incubatoare, maximă de 1.117, care au o valoare cuprinsă între 32,19 milioane de lei cu TVA şi maxim de 128,75 milioane de lei cu TVA", a spus Tiberius Brădăţan.
Subsecretarul de stat în MS a menţionat că „se aşteaptă" ca incubatoarele să ajungă în maternităţi la începutul anului viitor.
„Birocraţia încetineşte de multe ori nişte programe ambiţioase. Noi ne aşteptăm ca undeva la începutul anului viitor să ajungă şi incubatoarele respective. Dar vorbim de o procedură care este începută şi nu doresc să dau un termen clar pentru că depinde foarte mult de modul cum vor decurge toate elementele de birocraţie", a punctat Brădăţan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.