Decizia a fost luată în contextul unor tensiuni tot mai mari între Statele Unite şi China privind condiţiile puse de Beijing pentru accesul pe teren al reprezentanţilor OMS.
Directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat în 12 februarie că experţii vor publica rapid un raport provizoriu, în care vor face un rezumat al cercetărilor la faţa locului în China, desfăşurat timp de o lună; raportul final ar urma să apară în câteva săptămâni.
Raportul provizoriu nu apăruse însă nici joi, la mai bine de trei săptămâni după misiunea în China. "Prin definiţie, un rezumat nu conţine toate detaliile (...) Şi fiindcă există un interes atât de mare pentru acest raport, doar un rezumat nu ar satisface curiozitatea cititorilor", a declarat ziarului Wall Street Journal expertul care a condus echipa de anchetă, Peter Ben Embarek.
Un purtător de cuvânt citat de aceeaşi publicaţie americană a afirmat că OMS intenţionează acum să publice săptămânile viitoare un raport complet cu principalele concluzii ale anchetei.
Tot joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, Ned Price, a cerut Beijingului să dea dovadă de transparenţă. "Ceea ce am indicat clar de câteva săptămâni este că suntem profund îngrijoraţi de modul în care au fost comunicate primele rezultate ale echipei de anchetă privind COVID-19 şi de întrebările despre procesul care a stat la baza acestor rezultate", citează Agerpres.
Într-o scrisoare deschisă publicată în aceeaşi zi, 24 de cercetători internaţionali au cerut o nouă anchetă, independentă şi aprofundată, acuzând "limitările structurale" impuse activităţii experţilor OMS în timpul misiunii în China.
Statele Unite şi unii experţi ai OMS fac presiuni asupra Chinei, după încheierea anchetei pe teren, pentru a obţine mai multe date. La momentul respectiv, acelaşi lucru îl ceruse şi Ben Embarek.
Echipa OMS a apreciat într-o conferinţă de presă la finalul misiunii că este "foarte improbabil" ca virusul să fi scăpat din institutul de virusologie din Wuhan, aşa cum susţinea administraţia fostului preşedinte american Donald Trump. La scurt timp după aceea, Adhanom Ghebreyesus a precizat că "toate ipotezele rămân deschise".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.