Ebola, acuzații OMS: posibile îmbolnăviri în Tanzania, ascunse de autorități

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Ebola a ucis mii de oameni
Ebola a ucis mii de oameni

Îmbolnăviri de Ebola care nu au fost anunțate, asta este acuzația pe care OMS o face la adresa autorităților tanzaniene. Acestea din urmă dau asigurări că nu există niciun caz de îmbolnăviri în țară. 

Organizaţia Mondială a Sănăţii (OMS) acuză Tanzania că nu a furnizat informaţii despre suspiciunile de îmbolnăviri cu Ebola în această ţară din Africa de Est, riscând, astfel, să îngreuneze lupta împotriva propagării virusului care a ucis 2.000 de persoane în regiune, arată surse citate de agerpres.ro.

Într-un comunicat publicat sâmbătă, OMS menţionează că a fost informată în data de 10 septembrie despre un caz prezumat de Ebola semnalat la Dar es-Salaam. Persoanele care au venit în contact cu acest pacient, depistate pozitiv la testul pentru febră hemoragică, au fost plasate în carantină, a adăugat OMS, care precizează că alte două cazuri suspecte au fost semnalate neoficial.

"În ciuda numeroaselor cereri, OMS nu a primit de la autorităţile tanzaniene niciun alt detaliu asupra acestui caz", se precizează în comunicat.

„Nu există cazuri de Ebola”, asigură autoritățile tanzaniene

În data de 14 septembrie, autorităţile tanzaniene au dat asigurări oficiale că nu au există cazuri de Ebola în ţară, refuzând ''un test de confirmare secundară'' într-un centru OMS, potrivit organizaţiei ONU pentru sănătate. Joi, 19 septembrie, OMS a fost informată că una dintre persoanele care au venit în contact cu pacientul era bolnavă şi spitalizată.

"Până la această oră, detaliile clinice şi rezultatele anchetei, inclusiv testele de laborator realizate pentru diagnosticarea diferenţiată a acestor pacienţi, nu au fost comunicate OMS. Informaţiile insuficiente primite de OMS nu permit formularea unei ipoteze referitoare la cauza posibilă a bolii", se mai precizează în comunicat.

"Puţinele informaţii oficiale puse la dispoziţie de autorităţile tanzaniene reprezintă o provocare pentru evaluarea posibilelor riscuri", spune OMS.

Faptul că ''pacientul iniţial a călătorit mult în Tanzania, precum şi incertitudinea şi lipsa informaţiilor din jurul acestor cazuri care, dacă ar fi fost confirmate, ar reprezenta prima epidemie de Ebola în această ţară, determină ca riscul să fie considerat foarte ridicat la nivel naţional'', se subliniază în comunicat.


OMS spune că ''nu este la curent cu semnele unei transmiteri extinse a unor îmbolnăviri legate de acest caz'', dar estimează că mai multe anchete, cu susţinerea inclusiv a centrelor sale de cooperare, ''ar trebui demarate pentru a ajunge la un diagnostic şi a evalua riscurile''.

Alertă în țări din Africa de Est

Ţările din Africa de Est sunt în stare de alertă după epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo, ţară vecină Tanzaniei, care a provocat moartea a peste 2.100 de persoane în circa un an.

Patru persoane din Uganda au fost diagnosticate ca fiind purtătoare ale virusului, decedând ulterior. Epidemia de Ebola care afectează în prezent RDC este a doua cea mai gravă din istorie, după cea care a ucis peste 11.000 de persoane în Guinea, Sierra Leone şi Liberia în perioada 2014-2016.

Lupta împotriva răspândirii bolii este îngreunată de conflictele din estul RDC, precum şi de atacurile împotriva echipelor medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel