Durerea de cot este cauzată, în principal, de suprasolicitare. Cotul tenismenului sau, în termeni medicali, epicondilita laterală, se manifestă prin durerea cotului și o inflamație a tendoanelor ce contribuie la musculatura extensoare a mâinii. Medicul Petre Bogdan explică pe blogul său.
”Această afecțiune nu apare doar la cei care practică tenis, poate apărea la sportivii care practică înot, cățărat, dar și la persoane care practică o meserie în care tendoanele antebrațului sunt solicitate permanent, cum ar fi: electricieni, scriitori, croitorese, cei care cântă la chitară și alte instrumente, măcelarii, pictorii, meșteri, sau alte mișcări și activități care implică mișcarea de apucare, strângere sau rotație a pumnului/înșurubare”, arată medicul.
Durerea de cot apare din cauza efortului și a vârstei
Factorii care declanșează o astfel de afecțiune variază de la suprasolicitare în cadrul antrenamentelor, până la activitățile uzuale sau înaintarea în vârsta. Simptomele se dezvoltă treptat, principalul semnal de alarmă fiind durerea care se intensifică și devine foarte pregnantă în câteva săptămâni. Alte manifestări ale acestei afecțiuni sunt senzația de arsură în exteriorul cotului sau imposibilitatea de a strânge pumnul.
”În literatura de specialitate au fost descrie 4 stadii ale epicondilitei. Astfel, primul stadiu presupune apariția modificărilor inflamatorii care sunt reversibile. Al doilea și al treilea stadiu constau în modificări ireversibile la nivelul mușchilor, iar ultimul stadiu este caracterizat de către apariția fibrozei și a calcifierilor.
Sportivii care fac mișcări repetitive (precum tenismenii sau jucătorii de golf) au un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Mai mult decât atât, jucătorii amatori care nu au deprins încă tehnica exactă a jocului de tenis au șanse mai mari de a dezvolta simptomatologia supărătoare ce caracterizează epicondilita laterală.
Mișcarea repetitivă la care se adaugă ridicarea greutăților sunt și ele încriminate în apariția microtraumatismelor la nivelul articulației cotului. Și nu în ultimul rând, zugravii, măcelarii și mecanicii auto folosesc în mod repetat articulația cotului motiv pentru care pot dezvolta epicondilită”, mai notează medicul.
Diagnosticarea
Examinarea cu ultrasunete se poate dovedi a fi un instrument util de diagnosticare în investigarea pacienților cu dureri laterale ale cotului. Ecografia poate demonstra gradul de afectare a tendonului.
”Pentru a diagnostica epicondilita, medicul va efectua un set de teste în care va pune presiune pe zona afectată, cerând pacientului să-și miște cotul, încheietura și degetele.
O radiografie a cotului confirmă și diferențiază cauzele existente ale durerii care nu sunt legate de epicondilită, precum fractura sau artrita.
Ecografia si RMN-ul sunt alte investigații imagistice utile pentru diagnostic, dar frecvent evitate datorită costului mare.
Screeningul RMN poate confirma fluidul articular în exces și tumefierea regiunii afectate din cot, cum sunt punctele de legătură dintre osul brațului și extensorul carporadial. Diagnosticul se pune pe baza semnelor și a simptomelor clinice care sunt discrete și caracteristice totodată.
Cu articulația cotului complet în extensie pacientul va resimți puncte de sensibilitate dureroasă deasupra punctelor afectate din cot, originea extensorului carporadial de pe epicondilul lateral. Durerea se poate resimți și la flexia pasivă a încheieturii și extensia contra rezistență a acesteia (testul Cozen)”, mai explică medicul.
Vezi și: Ceapa, beneficii unice pentru sănătate. Reduce inflamațiile și reglează zahărul din sânge
Tratament variat
Tratamentul este variat. Diferă de nivelul de afectare. Astfel, este recomandat repaosul, unguentele, iar dacă durerea persistă sau se agravează este nevoie de intervenție chirurgicală.
”La șase luni de la absența rezultatelor aplicării tratamentului conservator se indică intervenția chirurgicală. Totuși, majoritatea epicondilitelor răspund la măsurile conservatoare.
Au fost descrise multiple proceduri, dintre care și eliberarea percutană a tendonului de pe os, cât și artroscopice sau alte tehnici care implică rezecția ligamentelor.
Cea mai populară procedură astăzi este excizia simplă a țesutului afectat de pe tendon, prin raderea osului și reatașarea tendonului.
Tehnica poate fi realizată cu anestezie regională a brațului și practicarea unei incizii mici. 90% dintre pacienții care suferă această intervenție își pot folosi articulația fără durere după o perioadă de recuperare de trei luni”, mai notează medicul Petre Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
