DSP Neamț. Purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ, dr Mirela Grădinaru, a declarat că potrivit primelor informaţii ar fi vorba de 10 pacienţi despre care medicii spitalului spun că nu ar fi bolnavi de TBC.
"Înţeleg că ar fi vorba de 10 pacienţi. Nu au procedat corect, trebuia organizată urna mobilă. Pacienţii au voie să plece din spital doar la externare sau investigaţii, deplasare care se face cu o Salvare. Medicii curanţi au precizat că aceşti pacienţi nu erau cu TBC, nu erau contagioşi, ci erau aproape de externare unii dintre ei. La prima vedere nu există un risc contagios dar trebuie să vedem foile de observaţie pentru a emite un punct de vedere oficial", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ, dr Mirela Grădinaru, conform Agerpres.
Conducerea DSP Neamţ a solicitat de la Spitalul TBC din Bisericani foile de observaţie ale pacienţilor care au fost transportaţi la vot, pentru a stabili dacă a existat un risc contagios. Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că în primul tur a fost solicitată urna mobilă pentru pacienţii care au vrut să voteze, dar în turul al doilea nu au mai făcut această cerere. Duminică, mai mulţi pacienţi şi-au exprimat intenţia să voteze şi au fost transportaţi la secţia de vot cu microbuzul şcolar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.