Medicul nutriționist Mihaela Bilic scrie, într-o postare pe Facebook, că „trăim vremuri în care totul este posibil, orice dorință se poate îndeplini peste noapte când vine vorba de aspectul fizic", iar nu „măririle" de buze sau sâni o uimesc, ci „albirile". Albirea dinților.
Postarea integrală a nutriționistului, mai jos:
„Credeați că fetele care beau apă plată cu lămâie vor să slăbească? Nici vorbă, doar încearcă să-și albească dinții????????
Trăim vremuri în care totul este posibil, orice dorință se poate îndeplini peste noapte când vine vorba de aspectul fizic. Mai ceva ca în povestea cu broscoiul care se transformă la miezul nopții în prinț, se pare că există metode estetico-cosmetico-chirurgicale prin care să te poți reinventa peste noapte???? Cele mai spectaculoase nu mi se par "măririle", fie ele de buze, pomeți, sâni sau fese, ci "albirile"???? Nu, nu vă gândiți la Michael Jackson, deși e uluitor ce poate face medicina, ci la albirea dinților????
Nu sunt o specialistă în domeniu, dar sunt sigură că există tehnici și materiale cu care se obține zâmbetul acela perfect, cu dinți albi și strălucitori. Ce pot eu să vă confirm e că da, culoarea dinților este determinată genetic și variază de la un individ la altul în nuanțe de alb-gri-galben. Ce mai trebuie să știți: coroana dintelui e răspunzătoare de culoare, în timp smalțul e învelișul translucid ce "îmbracă"dintele precum o cămașă. Și ca orice cămașă se poate păta!
Exact, așa cum ați constatat pe smalțul vostru, tot ce pătează țesăturile pătează și dinții: vin roșu, cafea, ceai negru, sos de soia, sos tomat, cireșe, mure, afine, sfecla roșie, băuturi tip cola, condimentul curry etc. Toate aceste alimente conțin pigmenți puternici ce se infiltrează în smalțul poros al dinților lăsând pete????
Ce ne rămâne de făcut pentru a avea dinții albi ca spuma laptelui? Doar nu o să interzicem pigmenții vegetali din dietă, tocmai acum când sunt la mare modă din cauza electului lor antioxidant!? Să știți că metode de albire a dinților existau și pe vremea bunicii, care nu avea nici pastă de dinți și nici stomatolog. Cât erau ele de eficiente, nu pot garanta, însă merită să le enumăr, fie și pentru amuzament????
- spanacul, țelina, morcovii, conopida, varza, brocoli, rubarba și cacaoa conțin acid oxalic ce captează calciul și formează o barieră protectoare a smalțului- de mâncat o porție de spanac sau de crucifere înainte de vinul roșu sau desertul pe bază de fructe de pădure! Nu contează dacă faceți diaree, important e să nu vă pătați... dinții????????
- după ce ați consumat produse bogate în taninuri și pigmenți, frecați dinții cu partea albă a cojii de portocală sau banană-se pare că acest mesocarp conține compuși ce albesc dinții. Nu am informații despre cât tip trebuie să dureze frecatul ca să fie eficient...promit să aprofundez!
- amestecul de căpșuni proaspete și o linguriță de bicarbonat de sodiu (praf de copt) nu e rețetă de prăjitură, ci de albit dinții???? Aici am și precizare cu privire la timp: aplicați pasta obținută pe dinți și lăsați să acționeze 20 min, apoi clătiți... dacă nu cumva ați înghițit-o????
- sucul de lămâie este utilizat de secole pe post de "înălbitor" natural; fiind foarte acid curăță în profunzime smalțul dentar, dar îl și sensibilizează- după contactul cu sucul de lămâie dintele este profund afectat, timp de 30 min este interzis periajul și contactul cu orice produs abraziv(inclusiv alimente tari)!Există și "rețeta" în care la sucul de lămâie se pune o linguriță de sare, în felul ăsta efectul rezultat fiind similar cu al produselor anticalcar- doar că noi avem nevoie de calciul din dinte, vrem dinți mai albi, nu să rămânem fără dinți????
Sau mai simplu ar fi să ne spălăm pe dinți după fiecare masă, indiferent dacă am consumat sau nu produse bogate în taninuri și pigmenți. Pasta de dinți știe și poate să ne protejeze și de carii și de pete. Iar noi putem bea apă plată cu lămâie doar ca să facem parte din grupul manechinelor care beau apă plată cu lămâie????".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.