Peste 350 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultmele 24 d eore numai în București. Cifra a fost comentată la Antena 3 cu dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balş din Capitală.
Medicii din linia întți psun că situația ar putea deveni greu de gestionat.
„Aşa cum am văzut în ultimul timp, există regiunile roşii din ţară, mai ales la nivel de Capitală, şi asta începe să devină o regulă. Este clar că e o zonă aglomerată, oamenii vin în contact unii cu ceilalţi, au fost şi concediile, oamenii s-au întors, dar vom vedea că şi în momentul în care nu vom avea concedii, riscul să apară focare în Bucureşti va fi mare.
Nu pot să nu mă gândesc că acest număr mare de infectări va fi greu de gestionat, pentru că sunt aceleaşi spitale dedicate COVID-19, e aceeaşi presiune care era şi până acum şi va fi destul de greu”, a spus medicul infecţionist Adrian Marinescu.
Medicul crede că există riscul să crească și numărul pacienților din ATI, iar despre începerea școlilor, el a mai arătat că dacă se respectă sau nu măsurile, se va vedea după două săptămâni.
„Riscul există, dar cele două situaţii (începerea școlii și alegerile, n.r.) sunt controlate sau aşa ar trebui să fie, pentru că sunt nişte măsuri care ar trebui să fie stricte (...) se va vedea la două săptămâni după ce încep şcolile", a spus dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală. „Riscul e să fie această creştere pas cu pas pentru pacienţii care sunt la ATI, iar asta înseamnă de acolo se vor selecta şi formele severe şi care vor avea o evoluţie proastă”, a atenţionat medicul Marinescu, cel care se află în linia întâi în lupta cu coronavirusul.
În ce priveşte virusul SARS CoV-2, medicul a precizat că în prezent acesta a suferit 38 de mutaţii, iar simptomatologia nu a suferit schimbări.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 352 de cazuri noi în București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.