Dr Iosif Niculescu: Două afecțiuni COMUNE care pot să apară în menopauză

Dana Lascu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Menopauza
Menopauza

Dr Iosif Niculescu, medic primar obstetrică-ginecologie, explică, EXCLUSIV pentru DC Medical, care sunt două afecțiuni comune care pot să apară în menopauză. 

Cu toate că menopauza este o condiție fiziologică normală, și nu o boală, în timpul acestei perioade poate să apară o patologie complexă. 

Aproximativ una din zece femei care intră la menopauză se confruntă cu simptome precum uscăciunea vaginală. Menopauza are ca efect o vascularizație deficitară, ceea ce duce la un risc crescut de infecții, aflate în strânsă legătură cu cele urinare. Din această cauză, Societatea Română de Menopauză recomandă în această situație tratamentul hormonal. 

De ce apar

„Deprivarea hormonală are multiple forme de manifestare, una dintre cele mai comune fiind atrofierea mucoasei vulvo -vaginale. Consecința imediată este scăderea mecanismelor locale de apărare la infecții, modificarea microbiomului și popularea vaginului cu floră patogenă. De aceea, infecțiile genito -urinare apar cu frecvență crescută la femeile ce se apropie de vârsta de 50 de ani. Pacientele se adresează medicului de obiicei târziu, atunci când simptomele inflamatorii sunt deja avansate” explică dr. Iosif Niculescu, medic primar medic primar obstetrică-ginecologie.  

Pentru multe dintre paciente, uscăciunea vaginală poate duce și la modificări ale pielii în zona vaginală precum lichenul scleros sau kraurosis vulvae  (afecțiuni a pielii care subțiază pielea în zona genitală) sau boala Paget (o afectiune a pielii cu risc de degenerare malignă). 

Efectele lor

Toate aceste probleme intensifică durerea în timpul actului sexual, însă pot determina și dificultăți și usturimi la urinare sau fisuri anale. 

„Profilaxia, prin încercarea de a modifica PH-ul vaginal ar trebui considerate înaintea apariției uscăciunii vaginale sau a infecțiilor. De aceea este important ca femeile să meargă la medicul ginecolog în mod constant, în acestă etapă de viață” concluzionează dr. Iosif Niculescu. 

Conform Eurostat, durata medie de viață a unei femei din Europa este estimată la peste 80 de ani, ceea ce înseamnă că aproximativ 40% din perioada adultă este trăită în menopauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel