Secretarul de stat conf dr Horațiu Moldovan a făcut o serie de precizări cu privire la propunerea de reformă în Sănătate care a stârnit atât de multe controverse. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului Health Forum România – Ediția a III-a: FINANȚAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE, eveniment organizat de trustul de presă DC Media Group.
El a justificat nevoia mai multor centre medicale în care să se poată face intervențiile, având în vedere că numărul pacienților a crescut pe acest segment.
Doar anumite programe se liberalizează
„În ce privește programele curative gestionate de CNAS este vorba de implementarea a două programe pilot în domeniul cancerului și al bolilor cardiovasculare, pentru că conform raportului comisiei UE de anul trecut aceste două domenii sunt principalele cauze de mortalitate în România. Tototdată România se găsește pe ultimul loc în ce provește aceste procente. Considerăm o sitiație greu de acceptat și căutăm să găsim o soluție în a depăși acest ultim loc în care ne găsim permanent de 30 de ani” a explicat secretarul de stat, asta în condițiile în care, tot în acești 30 de ani, medicina în România s-a dezvoltat foarte mult.
„În acești 30 de ani s-a introdus în România chirurgia de transplant – nu exista înainte. S-a introdus chirurgia coronariană, angioplastia transluminală percutană, tratamentul intervențional în infarctul acut de miocard. S-au introdus operațiile curative în cancer, la standarde chirurgicale maxime. Toate lucrurile astea au dat satisfacție generației de medici pe care eu o reprezint și totuși, după 30 de ani, mergând pe acest drum, suntem pe ultimul loc. Este evident că o problemă de concept și management al sistemului sanitar se cere. Asta se dorește să se facă prin această schimbare pe care noi am propus-o”, a mai spus el.
Dr Horațiu Moldovana mai justificat, apoi, prin listele lungi de așteptare a pacienților pentru a putea primi intervențiile de care au nevoie. „Pacienții care suferă de o boală importantă - că este cancer sau boală cardivasculară - care au nevoie de o intevenție (...), să poată face această procedură decontată integral de Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul acestui program pilot. Ceea ce am introdus ca noutate este accesul operatorilor privați în aces domeniu, pentru că există un număr relativ mic de posibilități de rezolvare în sistemul public. La aceste proceduri complexe există liste de așteptare, (...) iar un pacient cu cancer nu poate aștepta, după cum niciun pacient cu boli cardiovascularfe nu poate aștepta, pentru că asta însemană introducerea de complicații, creștere de mortalitate.
Lărgirea accesului și aducerea pe această piață a operatorilor privați care au posibilități tehnologice foarte mari - spitalele mari care vin cu posibiloități tehnologice de dotare, și de personal foarte calificat să se poată întâmpla aceste operații decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Într-o singură frază: dacă un om are un cancer pulmonar sau un cancer de colon să se poată opera în egală măsură la spitalul public, ca și la spitalul privat. Asta a fost unul dintre principii și este în continuare”, a mai explicat el.
Mulți specialiști sunt în mediul privat
De asemenea, despre medicina de urgență, el a mai arătat că o mare parte dintre medicii specialiști ai celor două ramuri ale medicinei care erau în discuție se află în sistemul privat. „În ceea ce provește sistemul de urgență care am impresia că a suscitat mai mari dezbateri se refera la două programe în principiu: programul intervențional pe infarct acut de miocard, așanumitul APIM și programul intervențional în accidentul vascular cerebral.
Suntem la început în programul de neurologie intervențională, în tratamentul intervențional în AVC trebuie să aducem împreună puținii experți pe care-i avem, să se facă schimb de experiență între ei, să formăm echipe de medicină intervențională vasculară și segmentul privat are foarte multe de spus aici. O mare parte dintre specialiști este acolo și au posibiltatea să lucreze, ca atare ideea a fost să le dăm posibilitatea și lor să își utilizeze baza tehnoliogică foarte dezvoltată, angiografele de ultimă performanță, care până când ministerul va găsi soluții, să fie utilizate pentru pacienți și să fie decontate de Ministerul Sănătății”, a mai arătat el.
În cele două afecțiuni, AVC și infarctul miocardic, intervenția terbuie să se facă foarte repede, pentru că timpul este limitat, înainte să apară complicațiile sau decesul.
„Nu am dorit privatizarea sistemului medical, am dorit liberalizarea lui și aducerea în prim plan a tuturor operatorilor care au tehnologie și expertiză pentru care să contribuie la creșterea eficienție în sistemul medical”, a conchis dr Horațiu Moldovan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.