Dr Ghebreyesus (OMS): „Sunt îngrijorat că Omicron va conduce la un tsunami de cazuri”

Adisa Codruț |
Data publicării:
Coronavirus Foto: Fusion Medical Animation / Unsplash
Coronavirus Foto: Fusion Medical Animation / Unsplash

Circulația simultană a variantelor Delta și Omicron de coronavirus produc un „tsunami de cazuri”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Delta și Omicrom sunt în prezent niște amenințări gemene care împing cazurile spre numere record, ajungându-se la creșteri ale numărului de pacienți care necesită spitalizare și numărului de decese”, a declarat dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, drectorul generalo al OMS.

„Sunt foarte îngrijorat că (varianta) Omicron, care este foarte transmisibilă și se răspândește în același timp cu Delta, va conduce la un tsunami de cazuri”, a mai spus el, conform Reuters și Agerpres.

Directorul OMS a repetat apelul pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor astfel încât acestea să ajungă și în țările sărace, avertizând că accentul pus pe vaccinarea cu doze booster din țările bogate poate lăsa națiunile sărace fără vaccinuri.

Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS susține necesitatea ca fiecare țară să ajungă la un nivel de acoperire vaccinală de 70% până la jumătatea anului 2022, ceea ce ar contribui la stoparea fazei acute a pandemiei.

Ajunul Anului Nou va marca împlinirea a 2 ani de când China a alertat OMS cu privire la 27 de cazuri de "pneumonie virală" de origine necunoscută în orașul Wuhan.

Peste 281 de milioane de persoane din întreaga lume au fost raportate de atunci ca infectate, iar peste 5 milioane au murit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel