Cancerul este o boală care în România încă este considerată o „sentință”, în ciuda faptului că în multe țări civilizate a devenit o boală cronică, iar șansa de supraviețuire este considerabilă.
Invitat la Interviurile DC Medical, dr. Gabriel Mitulescu, doctor în științe medicale, medic primar chirurgie generală, chirurgie oncologică la Institutul Fundeni și colaborator al Spitalului Clinic Sanador, a explicat de ce rata de supraviețuire a cancerului în România este mai mică decât în alte țări. El a enumerat o serie de factori: „Evoluția pacientului cu cancer din România nu este întotdeauna fericită, pentru că sunt descoperite în stadii avansate, când sigur că și șansa de supraviețuire este mult mai mică; pentru că pacienții de multe ori merg către terapii alternative care nu au niciodată eficiență, pentru că nu este întotdeauna competentă îngrijirea medicală care li se acordă - încă nu s-a introdus obligativitatea ca medicii specializați în terapia oncologică să practice aceste intervenții, mă refer la chirurgie și așa mai departe”, a explicat medicul chirurg.
El a fost de acord că pânăla urmă este o problemă de prevenție, arătând că prevenția a dat rezultate uimitoare în Japonia, unde frecvența cancerului de stomac a determinat autoritățile să impună obligativitatea unor investigații precum endoscopia sau colonoscopia cel puțin o dată pe an. „Politicile de sănătate, CNAS, sunt de neînțeles, pentru că tratamentul unui cancer avansat de colon din câte știu eu costă în jur de 70-80.000 de euro. Ar f imult mai ieftin să faci cu 400 de euro o colonoscopie preventivă, ca să-i descoperi polipii, să-i iei înainte de a face cancer, decât să tratezi deja un număr foarte mare de pacienți care au această boală.
Exemplu: în Germania și Franța, supraviețuirea la 5 ani la cancerul de stomac este de 20%. În Japonia, supraviețuirea la 5 ani la cancerul de stomac este de 98,8%. Pentru că în Japonia este obligatoriu să facă endoscopie și colonoscopie o dată pe an, sau de câte ori ai nevoie să schimbi carnetul de conducere, de a te înscrie la facultate etc, trebuie să faci endoscopie și colonoscopie și așa au ajuns să aibă procent spre 100% , să nu mai aibă mortalitate în cancerul de stomac, care e un cancer cu prognostic destul de rezervat, față de Germania, Franța. În România nu aș putea să vă spun, pentru că nu există registru național, ca să poți să știi foarte bine cum stai într-un anume domeniu”, a explicat el.
Potrivit medicului, strategia Japoniei de a reduce cancerul de stomac, afecțiune exterm de frecventă acolo, a dat cele mai bune rezultate până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.