Dr Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a explicat, EXCLUSIV pentru DC Medical, că în situația actuală, „Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naţionale şi cu privire la măsuri fiscal-bugetare”, nu va fi luat în discuție prea curând la Camera Deputaților nici măcar în Comisii.
Teoretic, proiectul - care a încins spiritele pentru că presupune schimbarea modului în care se fac alegeri în Colegiile Medicilor, prin defalcarea votului pe specialități medicale - a fost trimis Comisia pentru buget, finanţe şi bănci și la Comisia pentru sănătate şi familie, care trebuiau să dea un raport până pe 7 noiembrie.
Abia după aceea, urma să intre la avizare la: Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport și Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Asta înseamnă că trebuie discutat și aprobat în 8 comisii, ceea ce nu se poate face peste noapte, arată deputatul.
Nu e timp efectiv pentru discutarea și dezbaterea lui
„Gândiți-vă că săptămâna aceasta e plină și doar luni discutăm în plen, discutăm Guvernul, iar restul săptămânii avem activitate în teritoriu. Deci comisiile cele trei care ar trebui să dea un raport comun până pe 7 noiebrie nu au cum să o facă. Duminica viitoare sunt alegerile prezidențiale, iar în săptămâna de după nu va fi luat în discuție. Apoi vine turul doi, și după, în luna decembrie, trebuie să discutăm bugetul. În plus, nu ne grăbim cu acest proiect, pentru că nu este precum cel cu Rezidențiatul, care ardea. Tocmai pentru că a surescitat atâtea opinii și de o parte și de cealaltă a baricadei, vom organiza dezbateri publice pe tema sa. Nu poate să treacă fără consultări și dezbateri. Plus că trebuie și avizat de mai multe comisii”, a explicat Florin Buicu.
Apoi, a spus deputatul, trebuie luat în calcul și că deja pe site-ul Colegiului Medicilor din România a fost publicate Decizia de declanșare a alegerilor și Regulamentul electoral.
„Poate în ianuarie să ajungem să-l discutăm, dar cu tot cu dezbateri publice, lucrurile vor dura. După ce va fi votat în plen, cu modificările care-i vor fi aduse, va merge la promulgare, la Președinte, unde poate sta 20 de zile lucrătoare. Alegerile la CMR încep în februarie anul viitor și sunt în martie, iar odată declanșate nu cred că mai poate fi modificat din mers modul în care se fac alegerile. Acest proiect nu va avea efecte - cred eu - asupra acestor alegeri”, a dat asigurări dr Florin Buicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.