Dr Carmen Liliana Dincă: Copiii sub 2 ani n-ar trebui să urce în avion

Dana Lascu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Zbor, avion
Zbor, avion

Dr Carmen Liliana Dincă, medic primar pediatrie, a explicat la Interviurile DC News și DC Medical, că părinții n-ar trebui să-și ia copiii mai mici de 2 ani cu ei în avion, mai ales dacă nu au fost alăptați la sân și nu sunt la zi cu vaccinurile din Planul Național de Imunizare.

„În ziua de azi circulăm foarte mult cu avionul, mulți bebeluși, unii de la două săptămâni în sus, merg în excursii. Ceea ce e destul de devreme", a spus Dr Carmen Liliana Dincă, medic primar pediatrie și Șeful Secției de Pediatrie de la Spitalul Clinic Sanador.

Medicul spune că acest spațiu închis favorizează circulația microbilor care i-ar putea afecta pe cei mici.

„Pentru că habitaclul unui avion, de exemplu, este un spațiu închis, unde circulă tot felul de microorganisme, dacă e să vorbim doar de persoanele care sunt într-un avion la momentul respectiv și care pot să strănute, și care pot să tușească, și care pot să vorbească, și care pot să fie purtători de anumiți microbi. Mulți dintre noi suntem purtători sănătoși de stafilococ sau de pneumococ în nas, de streptococ betahemolitic în gură. Copiii mici, copiii sub doi ani, au o sensibilitate crescută a sistemului imunitar. De fapt sunt nepregătiți din punctul ăsta de vedere să lupte cu anumiți microbi și cu anumiți viruși", a avertizat medicul.

Alăptarea și vaccinarea, mijloace preventive

Ca mijloace de protecție contra acestora, cele mai eficiente sunt alăptarea și vaccinarea, subliniază Dr Carmen Liliana Dincă.

„Hai să spunem că sugarul alimentat natural are o oarecare protecție prin laptele matern și atunci ar putea să fie mai rezistent. Dar la 6 luni mulți dintre anticorpii care-i primesc inclusiv prin lapte sau cei care i-au primit prin placentă se pierd. Și dacă nu e la zi cu programul de vaccinări, care ne protejează împotriva unor boli severe, atunci este un copil expus. Hai să spunem că până la 6 luni există un profil de siguranță, dacă stăm să ne gândim, la copilul alăptat. Care are niște privilegii pentru că primește laptele matern. Asta în condițiile în care și mama este o persoană sănătoasă", a spus medicul.

Cu toate acestea, nimeni nu le poate interzice părinților să-și ia copilașii cu ei în vacanță, spre exemplu, doar că aceștia trebuie să fie conștienți că sunt riscuri pe care și le asumă.

Riscuri asumate

„Nu vreau să trezesc polemici pe subiectul acesta. Oricum, eu pacienților mei le spun că pot să călătorească cu copilul oricând, practic dânșii își asumă responsabilitatea inclusiv pentru sănătatea puiului. Eventual le recomand niște picături de vitamina C, care prin efectul lor antioxidant ar putea să protejeze suplimentar copilul în ziua zborului cu avionul, de exemplu. Și le recomand să expună cât mai puțin copilul aglomerațiilor urbane. Mall-ul este jale. Nu aș recomanda niciunul unui sugar până la un an să meargă la mall. Or să spună că aveau de făcut cumpărături și n-au avut cu cine să-l lase acasă. E un spațiu aglomerat în care circulăm", a punctat specialistul Sanador.

Ce vaccinuri trebuie făcute copiilor și la ce vârste, aflați în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel