Peste 50% dintre bolnavii oncologici au nevoie, la un moment dat în evoluția lor, de tratament cu radioterapie, arată specialistul. Asta pentru că aceasttă formă de tratament are o plajă largă de indicații.
Din 4 pacienți care au nevoie, doar unul face radioterapie
„Radioterapia e indicată în aproape toate patologiile maligne. Mi-e greu să le enumăr pentru că sunt puține care nu beneficiază!", a explicat Dr. Laurențiu Bujor, directorul medical al Centrului Oncologic Sanador.
Având, însă, că avem un deficit uriaș de clinici și secții unde se poate face radioterapie în România, doar unul din 4 pacienți care au nevoie de această procedură, ajunge să o și facă.
Ce tipuri de cancer tratezi cu succes prin radioterapie
Cancerul pulmonar:
Medicul a explicat și care sunt cele mai răspândite tipuri de cancer la care se pretează radioterapia.
„Cancerul pulmonar este cel mai frecvent și radioterapia are indicații fie în asociere cu chimioterapia, fie după chirurgie, adjuvant, fie poate înlocui chirurgia în anumite indicații foarte bine selecționate", a spus directorul medical al Centrului Oncologic Sanador.
Cancerul mamar:
„În cancerul mamar, nu există tratament conservator al cancerului de sân fără radioterapie, și acesta este standardul astăzi. Se excizează o parte și restul se iradiază. Se păstrează estetica și riscul de recidivă scade de patru ori folosind radioterapie, în raport cu pacienții care nu folosesc radioterapie", a arătat Dr. Laurențiu Bujor.
Cancer de prostată:
În cancerul de prostată, la fel. „Pe plan mondial este o dispută între chirurgi care vor să opereze și radioterapeuți, care vor să ofere un tratament conservator", în cazul acestui tip de cancer, spune specialistul.
Radioterapia în cancerul de prostată presupune - arată tot Dr. Laurențiu Bujor - distrugerea tumorii fără a face o intervenție chirurgicală. Iar rata de supraviețuire este mult mai mare. „Nu îți spune nimeni „am operat un pacient acum doi ani și e bine". Statisticile în cancerul de prostată încep de la 10 ani de după operație. Sunt voci care spun să începem urmărirea de la 15 ani mai târziu, pentru că pacienții trăiesc mai mult decât în trecut. Plus că boala apare la vârste din ce în ce mai tinere".
Alte tipuri de cancer:
Un alt tip de cancer la care este indicată radioterapia este cancerul de rect.
„Preoperator în cancerul de rect, radioterapia este standard. Cancerul de canal anal, cancerele genitale la femei. Noi avem foarte multe cancere ginecologice și destul de local avansate față de alte țări din Europa, (iar în aceste cazuri, n.r.) radioterapia este obligatorie. Se face fie cu chimioterapie, fie izolată, fie în secvențe cu chirurgia, fie tratament definitiv".
Cum a evoluat managementul pacientului
Pe de altă parte, însă, a evoluat și modul în care sunt tratați pacienții. Dacă acum câteva zeci de ani, un medic oncolog le făcea aproape pe toate, astăzi pacientul este consultat și tratat de echipe de medici din diverse specialități. Acestea se numesc, în oncologie, Tumor Board. Cum funcționează aceste grupuri de specialiști și cât de utile sunt unui pacient, aflați din video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.