Managerul Insitutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler spune că unitatea medicală pe care o conduce nu mai are niciun loc liber de duminică și că se teme că valul trei va fi unul mult mai rău decât primele două,a vând o evoluție foarte „brutală”. Ea menționează că sunt afectați mai mulți pacienți tineri, care nu au apucat să se vaccineze.
De asemenea, ea mai arată o particularitate observată la pacienții din ultimele zile este apariția unui sindrom inflamator la ficat, care complică tratarea insuficiențelor respiratorii. Medicul este de părere că vor urma câteva săptămâni în care nu va fi deloc ușor, pentru că valul al treilea al pandemiei, apărut pe fondul circulației unor noi tulpini, dar și al unei „oboseli” a populației în ceea ce privește respectarea regulilor, va fi mai rău decât cel din noiembrie, când în România s-a înregistrat un vârf al panemiei.
„La „Marius Nasta” de la prânz nu mai există niciun loc liber, toate locurile - și în secție, și în terapie intensivă - sunt pline și probabil că în această noapte va trebui să punem paturi suplimentare, dacă vor veni pacienți de acasă, pentru că nu se mai pune problema să primim din alte spitale, ci să putem manageria pacienții care ajung la spital cu forme severe, cu insuficiență respiratorie”, a declarat duminică seara, la Digi24, medicul Beatrice Mahler.
„Creșterea numărului de cazuri a fost bruscă. În trei zile, s-au ocupat paturile care erau libere - și eram la o capacitate undeva la 60 la sută ocupate -, iar secția de terapie intensivă s-a ocupat chiar mai repede”, a relatat managerul Institutului „Marius Nasta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.