Dr. Adina Croitoru: Infecția COVID-19, mult mai agresivă la pacienții oncologici din cauza imunității scăzute

Georgiana Ioniță |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Conf dr Adina Croitoru. Foto DC Medical
Conf dr Adina Croitoru. Foto DC Medical

Dr. Adina Croitoru, șeful Compartimentului Oncologie Digestivă de la Institutul Clinic Fundeni, a vorbit, invitată la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, de la DC Medical și DC News, despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra pacienților oncologici.

Conf. Dr. Adina Croitoru, medic primar oncolog, spune că infecția cu COVID-19 este la fel de frecventă în rândul pacienților oncologici, cum este și la oricare alți pacienți.

"Ne aflăm în fața unui examen important din activitatea fiecăruia dintre noi cu această pandemie de coronavirus, care, lovește atât de tare și în pacienții noștri. Părerea mea este că pacienții oncologii nu fac infecția cu COVID-19 mai frecvent decât alții. Infecția cu COVID-19, la fel de frecventă la acești pacienți, ca și la ceilalți, depinde de modul în care au reușit să se protejeze", subliniază dr. Adina Croitoru. 

Mai mult, medicul subliniază faptul că pacienții oncologici, de fel, sunt mai izolați decât restul populației, prin prisma stilului de viață impus de boală, aceștia fiind, în unele cazuri, imunocompromiși.

"Pacienții oncologici în general sunt mai izolați, au o viață mai izolată, o viață mai liniștită, dat fiind boala în sine. Dar, evoluția acestei infecții este mult mai agresivă din cauza compromiterii sistemului imun. Cei care necesită chimioterapie și în special pacienții care au fost operați cu viză curativă și care necesită chimioterapie adjuvantă, și care determină creșterea supraviețuirii, la acești pacienți, o infecție cu coronavirus determină o scădere a supraviețuirii prin faptul că, chimioterapia poate determina o compromitere a imunității.
Acești pacienți sunt imunocompromiși, mai frecvent în prima săptămână după administrarea chimioterapiei, dat fiind riscul de leucopenie și limfopenie, care se asociază chimioterapiei", spune aceasta. 

Modalitatea de a trata pacienții oncologici

"În institului Clinic Fundeni am încercat să păstrăm tratamentul pacienților, atât acelora operați cu viză curativă, cât și a pacienților cu cancere metastatice. Este destul de greu din cazua faptului că aproape toată lumea este speriată din cazua acestei infecții. În același timp, am vrut să menținem programările acestor pacienți și să nu părăsim pacienții care ar putea să beneficieze de tratament. În momentul de față, ne este foarte greu, dar am avut înțelegere din partea tuturor, din partea direcției, că acești pacienți reprezintă un grup de pacienți la care, tratamentul nu poate fi oprit și trebuie să continuăm. Motiv pentru care, au încercat. în măsura în care este posibil, să ne asigure protecția, atât a noastră, cât și a pacienților. Desigur, este foarte greu să diagnosticăm acei pacienți care sunt complet asimptomatici și care sunt totuși purtători de SARS-COV 2. Sigur că, doar prevenția ar putea să ne ajute să trecem peste această perioadă", a explicat medicul. 

Administrarea chimioterapiei

Dr. Adina Croitoru a explicat cum s-a adaptat unitatea medicală la aceste vremuri, în încercarea de a menține tratamentul pacienților oncologici în paramentri normali.

"Ce am schimbat în modul nostru de lucru, este că am încercat să programăm pacienții la ore fixe și pacienții au încercat să vină în același timp, cu toate că au așteptat să-și facă trajul. Triajul este foarte bine organizat și nu se așteaptă foarte mult. Aproape toată lumea a reușit să ajungă la timp", a mai explicat dr. Croitoru

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel