Donatorii de sânge, daruri pentru copiii de la Institutul Clinic Fundeni

Copiii internaţi în Secţia de pediatrie a Institutului Clinic Fundeni vor primi, luni, daruri. Sunt pacheţelele realizate din bonurile valorice ale donatorilor de sânge, care au participat la campania umanitară „Iubește viața! Salvează vieți!”, lansată în 1 noiembrie 2019, de conducerea ICF.

Personalul din ICF s-a angajat atunci ca, pe toată durata lunii noiembrie, să doneze sânge pentru proprii lor bolnavi. A fost o premieră pentru Institutul Clinic Fundeni, un gest umanitar, de mare sensibilitate , pe care angajaţii au decis să îl transforme, de anul viitor, în obicei. Totodată, bonurile valorice au fost donate, pentru ca să poată fi cumpărate daruri pentru copiii secţiei de pediatrie, internaţi în spital, se arată într-un comunicat remis presei. 


Campaniei umanitare „Iubește viața! Salvează vieți!", a Institutului Clinic Fundeni i s-au alăturat şi studenţii Academiei Militare, voluntari de la Catedrala Neamului şi rude ale pacienţilor.
Astfel că, din bonurile valorice donate au putut fi realizate 100 de pachete pentru copiii din secţia de pediatrie, care vor fi distribuite luni.
Managerul ICF, conf dr, Anca Coliţă, spunea recent că gestul angajaţilor de a dona sânge pentru proprii lor bolnavi şi apoi, de a dona bonurile valorice, pentru ca micuţii internaţi în spital să simtă bucuria sărbătorilor de iarnă, este unul firesc. Pentru toţi, spitalul este a doua casă.
"În prag de sărbătoare ne bucurăm să împărtășim alături de cei dragi realizarile, împlinirile și speranțele pentru viitor! Angajații ICF au arătat că sunt alături de pacienții lor și prin donarea de sânge, atât de necesar pentru salvarea de vieți, "Salveză viața" fiind și deviza ICF. Mai mult decât atât, s-au cumpărat cadouri pentru copiii internați pentru care Institutul reprezintă a 2a casă, a spus conferențiar doctor, Anca Coliță, manager interimar Institutul Clinic Fundeni.

În plus, săptămâna trecută, angajații au continuat să ajute copiii. Astfel, ICF s-au alăturat prestigioaselor instituții de învățământ superior din București, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" și Universitatea Politehnica, în campania de donare de carte "Universiada culturii" -"Împarte În Parte Câte o Carte". Angajaţii Institutului Clinic Fundeni au donat peste 4000 de carți Bibliotecii" I.C.Brătianu" din comuna Mihăilești, Județul Vâlcea, destinată, în special copiilor din localitate.

Campaniile ICF vor continua
Campaniile demarate de Institutul Clinic Fundeni trebuie să continue, trebuie multiplicate în unitățile sanitare din toată țara. Este nevoie ca donarea de sânge să devină un obicei și sa fie realizată continuu. De asemenea, educația pentru sănătate realizată prin campania „Asuma-ţi să fii sănătos" și campania de donare de carte pentru biblioteca copiilor din Mihăești sunt gesturi pentru care îi felicit pe angajații Institutului Clinic Fundeni", spunea Gheorghe Tache, președinte Asociația Transplantaților din Romania (ATR) .

"Institutul Clinic Fundeni are nevoie de 2-3 ori mai multe produse de sânge decât cele colectate în mod obișnuit. Plecând de la această nevoie acută, de fiecare zi, am demarat Campania noastră „Iubește viața! Salvează vieți!". Noi am încercat să dăm exemplu personalului nostru. Vrem ca donarea de sânge să fie un gest de normalitate pentru angajații ICF. Campania „Iubește viața! Salvează vieți!" va continua. Vom repeta gestul nostru, deschizând o tradiție. Suntem alături de pacienții noștri - acesta este mesajul nostru principal", a declarat profesor doctor, Alina Tănase, director medical Institutul Clinic Fundeni, promotorul campaniei.
Istoric
Institutul Clinic Fundeni a lansat, în 1 noiembrie 2019, prin marea familie a instituţiei, două campanii: una, de donare de sânge, care a venit în sprijinul propriilor bolnavi şi alta, de educaţie medicală preventivă. Este vorba despre Campania de Donare de sânge "Iubește Viața! Salvează vieți!" şi Campania de prevenție "Asumă-ți să fii sănătos!"
Campaniile s-au derulat în intervalul 1- 30 noiembrie.
"Un ajutor de mare preţ", așa a descris campaniile ICF, medicul Doina Goşa, directorul CTSB, adaugând că acest exemplu trebuie urmat și de alte instituții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel