Sabina Viorica Ileana Moca, medic la secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, a pierdut lupta cu viața după ce a fost infectată cu COVID-19.
Mesajul colegilor de pe pagina de Facebook a Spitalului:
”Colegii din secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Deva deplâng decesul colegei noastre dr. Moca Ileana Viorica (Sabina), răpusă prematur de nemilosul Covid-19, împotriva căruia s-a luptat alături de noi de la începutul pandemiei. D-na dr. Moca a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1985, specializarea Medicină Generală. Ulterior a obținut competența în Planificare familială și a lucrat în Spitalul Județean de Urgență Deva din 1996. A fost o colegă minunată, modestă și amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat și a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienții internați cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienților înaintea binelui propriu. Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie ca o bună colegă, veselă și plină de viață. Mergi în pace suflet blând! Dumnezeu să o odihnească!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.