Doina Azoicăi: De frică, de inconștiență și neștiință facem o crimă. Doamne ferește să luați antibiotic preventiv

Giorgi Ichim |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Doina Azoicai - Foto: Freepik @milano83 @DCStudio @Vladdeep
Doina Azoicai - Foto: Freepik @milano83 @DCStudio @Vladdeep

"Nu s-a vaccinat o persoană, ajunge să facă gripă și zice să iau preventiv antibiotic". Doina Azoicăi: "Aș răspunde cu Doamne ferește!"

"Vaccinurile sunt compensate. Vaccinul antigripal este posibil de administrat și în farmacii începând cu acest an. Dar dacă vorbim de consumul de antibiotice, în cazul gripei. Nu s-a vaccinat o persoană, ajunge să facă gripă și zice să iau preventiv antibiotic, pentru că a auzit că gripa poate să se complice și cu o pneumonie. Are rost să luăm antibiotic preventiv?", a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

Nu rata: "Dacă luam 10 persoane de pe stradă, 7 - 8 au stafilococ pe piele". Codruț Sarafoleanu: Recoltările se fac incorect

"Eu aș răspunde la întrebarea dumneavoastră cu: Doamne ferește!", a spus Doina Azoicăi.

"Nu trebuie să facem un exces de administrare de antibiotice, pentru că se întoarce ca un bumerang binele pe care putem să-l facem prin antibiotic, prin pericolul care este generat ca urmare a rezistenței la antibiotice.

Categoric nu luăm antibiotic preventiv!

La o infecție acută respiratorie, avem posibilitatea, ca medici, să facem diferențierea între o manifestare virală și o manifestare bacterială, prin simptomatologia oarecum caracteristică și ulterior prin evaluările de laborator să facem această diferențiere.

Pacientul cu gripă are o probabilitate de a face o complicație bacteriană. Are o probabilitate! Nu este o lege și o regulă.

Categoric, extremele de vârstă, mai ales la vârstici, cei care sunt imobilizați la pat, probabilitatea lor de a dezvolta o infecție bacteriană, în special infecția cea mare, infecția cu pneumococ.

Dacă la momentul în care se constată - și lucrul acesta medicul poate să facă discernământul între infecția bacteriană și complicația bacteriană - atunci trebuie recomandat un antibiotic", a declarat Prof. Dr. Doina Azoicăi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi, pentru DC Medical și DC News, în cadrul evenimentului "Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene (RAM). Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon?".

Trebuie să știi asta: Codruț Sarafoleanu: Nu știm că antibioticul cu alcoolul nu pot interacționa în mod favorabil. Pacienții își opresc tratamentul în weekend

"De frică, de inconștiență, de neștiință, facem o greșeală esențială și chiar o crimă"

 

"De frică, de neștiință, de nu știu cum să-i spun - inconștiență - accesăm posibilitatea aceasta de administrare a antibioticilor este la momentul acesta o greșeală esențială și chiar o crimă, dacă nu fac așa o afirmație prea șocantă.

De ce o crimă?

Pentru că vă spun... eu lucrez într-un spital și văd care este evoluția rezistenței la antibiotice la pacienții cu infecții grave care necesită antibioterapie.

Foarte greu, în momentul de față, se ține sub control o strategie de tratament cu antibiotice din cauza acestei escaladări a recomandărilor antibioterapiei.

Și pe lângă aspectul preventiv, vaccinarea este o sursă indirectă sau o unealtă ca să reducem administrarea de antibiotice și posibilitatea de folosire în exces a antibioticilor.

De asemenea, antibioticele sunt cu o prescripție foarte precisă.

Iar faptul că în farmacii, în România, de câțiva ani, ca o regulă generală, antibioticul nu se eliberează decât cu recomandarea medicului este lucru foarte bun", a conchis Doina Azoicăi.

Vezi mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel