Direcția de Sănătate Publică „nu este capabilă să-și facă treaba și să îi ajute pe cei suspecți de COVID-19”, susțin reporterii Antena 3. Sabrina Preda și Sergiu Cora au intrat în posesia documentului prin care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se plânge Ministerului Sănătății că DSP nu răspunde la telefon.
De asemenea, mai este publică „pe surse” informații din raportul făcut de Ministerul Sănătății, iar concluzia este că „DSP nu și-a făcut treaba”.
În document se arată că cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează Ministerul Sănătății despre faptul că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică nu răspund la telefon.
”Vă informăm despre situația critică a faptului că la nivelul DSP București nu se poate lua legătura telefonic în vederea întreprinderii demersurilor legale.
Astfel, medicul coordonator CNCCI a fost informat că în decursul acestei zile, ora 18.00, întrucât un pacient pozitiv COVID-19 refuza internarea la Spitalul Sfântul Ioan (pacient simptomatic), (...), medicul nu poate contacta DSP București”, scrie Antena 3.
O altă plângere arată că un pacient a apelat timp de 9 ore la DSP București, timp în care nu a răspuns nimeni la telefon. De asemenea, un raport cu privire la celelalte probleme din cadrul DSP arată că medicii epidemiologi nu au trimis către laboratoare listele nominale ale pacienților pe care i-au testat, astfel decontarea nu va fi posibilă nici pe viitor în anumite situații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.