Spitalul din Brăila lucrează cu doar jumătate din medicii necesari. Acesta este motivul pentru care vor fi scoase la concurs foarte multe posturi în perioada următoare, potrivit informaţiilor făcute publice de preşedintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, citate de agerpres.ro.
La spitalul din Brăila lucrează aproximativ 180 de medici, din necesarul de 320. Astfel, urmează să fie scoase la concurs 128 de posuturi.
Deficitul de personal se înregistrează la 12 specialități, respectiv Medicina de urgenţă, Oncologia, Pediatria, ATI, Cardiologia, Radiologia - imagistică medicală, Neonatologia, Ginecologia, Neurochirurgia, Boli infecţioase, Chirurgia şi Ortopedia infantilă.
"Consiliul Judeţean a aprobat, împreună cu conducerea spitalului şi cu ceilalţi medici, toate posturile care sunt libere, pentru a fi scoase la concurs. În momentul de faţă, este o vânătoare de medici în România, nu este un secret. Nu este foarte uşor să aduci un medic. Trebuie să îi spui ce îi oferi, să vină, să vadă, după care va analiza şi va lua decizia de a veni la Brăila", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Iulian Chiriac.
Locuințe de serviciu pentru medici
Printre beneficiile prezentate de CJ Brăila pentru medicii tineri care vin să angajeze la SJU se află oferirea de locuinţe de serviciu, la această dată fiind gata 31 astfel de apartamente.
"În total sunt 31 de apartamente, pentru care sunt depuse 20 de cereri ale medicilor. Am aprobat protocolul de predare-primire între ANL şi Consiliul Judeţean Brăila. Comisia de evaluare a cererilor va intra în funcţiune şi sperăm că, în cel mai scurt timp, vom şi preda locuinţele", a mai spus Chiriac.
Locuinţele destinate medicilor au fost amenajate într-un fost cămin şcolar şi cuprind 31 de apartamente cu una şi două camere, care au fost realizate de Agenţia Naţională de Locuinţe, valoarea contractului fiind de 2,2 milioane lei.
Printre condiţiile pe care medicii trebuie să le îndeplinească pentru a primi o locuinţă de serviciu se numără: să aibă vârsta până în 35 ani; titularii şi ceilalţi membri ai familiei (soţi, copii sau alte persoane aflate în întreţinerea acestora) să nu deţină în proprietate o altă locuinţă în municipiul Brăila; să îşi desfăşoare activitatea în unităţile spitaliceşti din municipiul Brăila (Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila sau Spitalul de Pneumoftiziologie).
În ultimii doi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-au angajat 20 de medici tineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.