Director la SAJ Brăila: Apelul de la 112 ajunge târziu la noi. Se pun întrebări aiurea

Adisa Codruț |
Data publicării:
Ambulanță
Ambulanță

Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila, Florin Ştefan,susține că apelul la 112 durează foarte mult până ajunge la SAJ. El mai amintește că în multe cazuri adresele pe care le primesc ambulanţele sunt greşite.

SAJ Brăila, apel. "Apelul ajunge la noi, la Ambulanţă, după 6-8 minute de când a fost preluat de dispecerat. Este foarte mult, nu înţeleg de ce durează atât. M-am convins de asta luând telefoanele mai multor oameni, să văd când au sunat la 112 şi să le arăt când ne-a venit nouă apelul. Se întâmplă asta pentru că pun întrebări aiurea, ca să nu mai spun că ne trimit aiurea, la adrese greşite", afirmă medicul Florin Ştefan, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila, citat de Agerpres.

Medicul mai subliniază că, în contextul tragediei de la Caracal, dispecerii de la 112 întârzie chiar şi până la 8 minute transmiterea apelului către Ambulanţă și că de multe ori ambulanţele nu ajung la cazuri din cauza informaţiilor eronate transmise de unii dispeceri.

"Săptămâna trecută m-au trimis la Tufeşti, la o gravidă inconştientă. În momentul în care am intrat în Tufeşti, m-a sunat fata de la 112, cea care a preluat apelul, şi mi-a spus că, de fapt, cazul nu este în Tufeşti, ci în Viziru. Au fost mai multe astfel de situaţii, plus adrese date din alt judeţ. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează prost, pentru că angajările în sistem ţin cont de gradele de rudenie şi nu de capacitatea profesională a candidatului", a mai precizat medicul Florin Ştefan, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel