Cercetătorii de la Universitatea Edith Cowan (ECU) au comparat 44 de persoane care urmează dieta paleo cu 47 de persoane care mănâncă după dieta australiană tradițională.
Cercetarea, publicată în Jurnalul European de Nutriție, a măsurat cantitatea de N-oxid de trimetilamină (TMAO) în sângele participanților. Nivelurile ridicate de TMAO, un compus organic produs în intestin, sunt asociate cu un risc crescut de boli de inimă.
Impact asupra sănătății intestinului
Dieta controversată Paleo (căreia i se mai spune și dieta omului din peșteră sau dieta omului din paleolitic) presupune consumul de carne roșie și vegetale, limitează consumul de nuci și alte fructe cu coajă lemnoasă și fructe în general, și exclude cerealele, legumele, lactatele, sarea, zahărul rafinat și uleiurile prelucrate.
Cercetătorul principal Angela Genoni a spus că, datorită popularității în creștere a dietei, este important să înțelegem impactul pe care aceasta l-ar putea avea asupra sănătății generale.
„Mulți promotori ai dietei Paleo susțin că dieta este benefică pentru sănătatea intestinală, dar această cercetare sugerează că atunci când vine vorba de producția de TMAO în intestin, dieta Paleo ar putea avea un impact negativ în ceea ce privește sănătatea inimii", a subliniat ea.
„Am constatat, de asemenea, ca populațiile de specii de bacterii benefice au fost mai mici în grupurile care consumă dieta paleo, fiind asociate cu aportul redus de carbohidrați, care pot avea consecințe nefaste pentru alte boli cronice, pe termen lung".
Consum redus de cereale integrale
Cercetătorul a explicat că motivul pentru care nivelul TMAO a fost atât de ridicat la oamenii cu dietă Paleo pare a fi lipsa cerealelor integrale din lista de alimente pe care le consumă.
„Am constatat că lipsa cerealelor integrale a fost asociată cu nivelurile ridicate de TMAO, ceea ce poate oferi o legătură între riscurile reduse ale bolilor cardiovasculare pe care le vedem la populațiile cu consum mare de cereale întregi", a spus ea.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, concentrații mai mari ale bacteriilor care produc TMAO în grupul de persoane cu dietă Paleo.
„Dieta Paleo exclude toate cerealele și știm că cerealele integrale sunt o sursă fantastică de amidon rezistent și multe alte fibre fermentabile care sunt vitale pentru sănătatea microbiomei intestinale", a spus dr. Genoni.
„Deoarece TMAO este produs în intestin, o lipsă de cereale integrale ar putea schimba populațiile de bacterii suficient de mult încât să permită o producție mai mare a acestui compus".
„În plus, dieta Paleo include mai multe porții pe zi de carne roșie, care furnizează compușii precursori pentru a produce TMAO, iar cei care urmează dieta Paleo au un aport de două ori mai mare decât nivelul recomandat de grăsimi saturate, ceea ce este un motiv de îngrijorare".
Dr. Angela Genoni a prezentat inițial concluziile sale de la întrunirea Societății Nutriționale a Australiei de anul trecut. Aceasta este prima dată când rezultatele au fost publicate într-un jurnal revizuit de colegi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.