Cercetătorii de la Universitatea din East Anglia (UEA) lansează un nou studiu pentru a vedea dacă mâncând alimente conform unei diete în stil mediteranean și fiind mai activ ar putea îmbunătăți funcționarea creierului și reduce riscul de demență, scrie medicalxpress.com.
O dietă mediteraneană este bogată în fructe, legume, nuci și leguminoase, cereale integrale, pește și ulei de măsline, cu un aport limitat de alimente lactate, carne roșie și produse de patiserie. Vinul roșu este băutura tipică alcoolică, consumată la mese.
Este primul studiu de acest fel din Marea Britanie și va încerca să schimbe obiceiurile de dietă și exerciții fizice ale persoanelor pe o perioada de 24 de săptămâni.
Ei au căutat mai mult de 60 de voluntari din regiune pentru a participa la sudiu, iar participanții au fost recrutați și în Newcastle și Birmingham.
Cercetătorul principal Prof. Anne-Marie Minihane de la Școala Medicală din Norwich a declarat: "În Marea Britanie există 850.000 de oameni care sufera de demență și se așteaptă un număr de peste 2 milioane până în 2050. Deși există unele medicamente pentru a ajuta la tratarea simptomelor de boli cum ar fi Alzheimer, cea mai comună cauză de demență, nu există tratamente care pot opri sau încetini răspândirea acestor boli în creier.
Prevenția, cea mai bună măsură de protecție
De aceea este atât de important să fim atenți la măsurile preventive, cum ar fi schimbările în dietă sau alți factori de stil de viață, pentru a menține vitalitatea creierului.”
În ultimii 10 ani, oamenii de știință au descoperit că o dietă mediteraneană și exercițiile regulate îmbunătățesc cunoașterea și sunt asociate incluiv cu un risc mai mic de demență. Totuși, este nevoie de mai multe dovezi, de studii făcute pe adulți.
Voluntarii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 55 și 74 de ani și să nu fie diagnosticați cu demență, dar sunt cceptați dacă au observat o scădere a memoriei.
Profesorul Minihane a spus: "Căutăm oameni care sunt pregătiți să încerce să-și schimbe dieta și nivelurile de activitate fizică.”
Studiul va implica teste cognitive, o scanare a creierului IRM, furnizarea unui numar mic de probe de sânge, păstrarea unui registru de produse alimentare, purtarea unui monitor de activitate pe încheietura mâinii și participarea la sesiuni de grup.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.