Noul studiu a inclus mai mult de 17.000 de pacienți cu diabet zaharat de tip 2 cu vârste peste 40 ani. Aproape 7000 au avut boli de inimă și mai mult de 10.000 au prezentat numeroși factori de risc pentru boli de inimă.
Pacienții au fost repartizați aleatoriu să ia fie o pastilă placebo, fie 10 miligrame de dapagliflozin în fiecare zi. Riscurile de infarct miocardic, accident vascular cerebral și de deces cardiovascular nu au scăzut, dar echipa de cercetare a observat că pacienții care au luat medicamentul au înregistrat scăderi ale nivelului zahărului din sânge și un ,,bonus" suplimentar: o scădere cu 27% a riscului de spitalizare pentru insuficiența cardiacă.
Riscul pacienților de insuficiență renala și decesul cauzat de insuficiență renala au scăzut, de asemenea, datorită acestui medicament numit inhibitor al SGLT2.
"Rezultatele acestor studii ne pot ajuta atunci când alegem o terapie, să luăm o decizie în cunoștință de cauză cu privire la tratamentele care nu sunt doar sigure și eficiente pentru scăderea glicemiei, dar pot și să reducă riscul complicațiilor cardiace și renale", a declarat dr. Stephen Wiviott, medic specialist cardiovascular la Brigham și Spitalul Femeilor din Boston.
Din păcate, mai mult de 70 la sută din decesele apărute la pacienții cu diabet zaharat sunt din cauze cardiovasculare. Potrivit dr. Cindy Grines, care conduce departamentul de cardiologie de la Spitalul Universitar North Shore, Manhasset, N.Y. în trecut exista îngrijorarea că unele medicamente pentru diabet zaharat ar putea dăuna inimii, dar acest nou studiu arată dimpotrivă că "există acum medicamente noi disponibile care au efecte benefice cardiovasculare". Grines a spus că acumularea de lichide este un semn distinctiv al insuficienței cardiace și pentru că acest medicament funcționează prin creșterea excreției de glucoză în urină, nu este surprinzător că reduce insuficiența cardiacă. Cu toate acestea, ea a fost surprinsă de faptul că medicamentul nu a scăzut riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Conform lui Grines, pacienții cu probleme cardiace ar trebui să evite o anumită clasă de medicamente pentru diabet. Studii multiple au arătat că medicamentele sulfonilureice - glipizida, gliburida și glimepirida - cresc mortalitatea cardiovasculară, atacul de cord și insuficiența cardiacă congestivă și ar trebui evitate la toți pacienții cardiaci.
Un alt specialist cardiolog a fost de acord că medicamentele noi, cum ar fi dapagliflozin îmbunătățesc tratamentul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2.
,,Este o completare binevenită a armamentului nostru pentru a reduce insuficiența cardiacă", a spus dr. Marcin Kowalski, cardiolog la Spitalul Universitar Staten Island din New York City, referindu-se la acest medicament, după cum informează Medicalxpress.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.