Diabet, summit european. Ce prevede Declarația de la Haga

Adisa Codruț |
Data publicării:
Cetoacidoză diabetică
Cetoacidoză diabetică

Specialiști din Europa s-a întâlnit la un summit legat de diabet și au întocmit o declarație privind politicile publice privind această afecțiune în statele UE.

Diabet, summit european. La Summitul European de Politici legat de Diabet, desfășurat pe 8 octombrie la Haga, reprezentanți ai sistemelor de sănătate din mai multe țări europene au întocmit o declarație comună numită Declarația de la Haga. Documentul se adresează reprezentaților sistemelor de sănătate din întreaga Europă, cu scopul de a facilita dezbaterile pe tema adaptării practicii medicale și a politicilor publice referitoare la managementul diabetului de tip 2, în conformitate cu actualizările aduse de ghidurile internaționale.

Scopul: semnatarii Declarației se vor asigura că persoanele cu diabet sunt puse în prim plan atunci când sunt formulate planuri de acțiune la nivelul fiecărei țări, potrivit unui comunicat. Din partea României au participat la redactarea Declarației, în calitate de experți, universitarii Cornelia Bala și Anca Mihaela Pantea Stoian. Iar la evenimentul de lansare a fost prezent și Radu Gănescu, președinte al asociației COPAC și vice-președinte al European Patient Forum.

"A fost interesant și încurajator să vezi că 16 țări europene discută la unison, au teme și temeri comune in ceea ce privește diabetul și că, în final, nevoile sunt aceleași. Prima și cea mai importantă temă a fost cea a existenței unui Registru Național. Nu poți face politici coerente în diabet dacă nu știi totul despre pacienți! În momentul în care avem o imagine clară referitoare la numărul de pacienți cu diabet zaharat tip 1, tip 2 și prediabet, educația acestora este un obiectiv esențial. Un pacient needucat este necompliant. Un medic neinformat va avea inerție clinică mare. Toate astea se reflectă în viața pacientului, care va avea complicații multiple. Prioritățile în diabet nu au culoare politică!", a declarat conferențiarul dr. Anca Mihaela Pantea Stoian, într-un comunicat.

Diabet, summit european. "Nimeni nu e perfect la nivel european"

Cei 11 specialiști europeni semnatari ai declarației au elaborat o analiză a obstacolelor care împiedică, la nivel european, aplicarea noilor ghiduri clinice pentru managementul diabetului de tip 2. Au venit cu 5 direcții principale de acțiune pentru eliminarea obstacolelor: implicarea tuturor factorilor de decizie în elaborarea unor recomandări practice, ușor de implementat, la nivelul fiecărei țări; creșterea investițiilor în platformele tehnologice; sprijinirea comunității medicale în a acorda îngrijirile optime necesare pacienților cu diabet de tip 2; dezvoltarea unor instrumente de monitorizare eficientă a rezultatelor implementării ghidurilor; promovarea abordării multidisciplinare în managementul diabetului.

"Concluzia mea personală a fost că nimeni nu e perfect la nivel european. Dar există posibilitatea de îmbunătățire prin educație, informare și voință politică", a declarat Radu Gănescu, reprezentantul asociației pacienților cronici din România – COPAC.

Conferențiarul dr. Cornelia Bala a apreciat rolul decisiv al Declarației, de a fi "un instrument de lucru pe baza căruia să înceapă acțiuni concrete, adaptate realităților din fiecare țară".

Diabet, summit european. Afectează 9% din populația Europei

Diabetul afectează 58 de milioane de europeni, ceea ce reprezintă aproape 9% din populația Europei, potrivit Federației Internaționale de Diabet (IDF), care estimează că, până în 2045, numărul acestora va crește cu 16%, ajungând la 67 de milioane.

În 2017, diabetul a provocat mai mult de 477.000 de decese în Europa (9% din mortalitate la nivel european) în rândurile persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel