Dr. Mihail Pautov a arătat într-o postare pe rețeaua de socializare care este cantitatea minimă necesară pentru a ne dezinfecta eficient mâinile.
În timp ce majoritatea dintre noi folosim două-trei pufuri (sau picături( atunci când ne dezinfectăm mâinile, el a făcut un experiment în care a arătat care este numărul de pufuri de soluție pentru ca dezinfectarea să fie eficientă. „Totul pare foarte simplu, ai dat 3-4 pufuri pe mână, ți-ai întins acest dezinfectant pe mâini și pare că ești gata, dar toate publicațiile științifice din domeniu ne spun că un mililitru de dezinfectant pe mâini este mereu insuficient pentru a dezinfecta corect mâinile. Doi mililitri sunt la fel de insuficienți și doar 3 mililitri de dezinfectant, de cele mai multe ori sunt suficienți pentru a ne dezinfecta mâinile”, spune el.
„Din mâinile mele trebuie să curgă, efectiv, dezinfectant, numai așa pot avea o cantitate suficient de mare încât ambele fețe ale mâinii să fie bine umectate timp de 30 de secunde pentru ca acest dezinfectant să acționeze la nivelul bacteriilor și virusurilor de pe mână și mâna mea să fie bine dezinfectată”, mai spune el.
Și pentru că avem obiceiul să punem două-trei pufuri (sau picături) de soluție pe mâini atunci când ne dezinfectăm mâinile, el a vrut să arate cât înseamnă cei 3 mililitri de soluție dezinfectantă necesară pentru o dezinfectare eficientă și a numărat câte pufuri sunt necesare pentru a atinge această cantitate.
În imaginile filmate de medic se vede că sunt necesare 24 de pufuri din recipient pentru a umple seringa până la nivelul celor 3 mililitri, arătând, astfel, cât de mare e diferența între cantitatea pe care o folosim în mod curent și cea necesară pentru o dezinfecție eficientă a mâinilor. „Data viitoare gândiți-vă ce este mai simplu: să vă spălați direct cu apă și săpun, sau să dați 24 de pufuri de dezinfectant”, încheie el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.