Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş le-au prezentat deţinuţilor de la Penitenciarul Târgu Mureş care este impactul diabetului asupra sănătăţii şi că prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos 70% din cazurile de diabet pot fi prevenite sau întârziate.
"În fiecare an, în data de 14 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Diabetului, iar campania globală îşi propune să crească gradul de conştientizare şi informare cu privire la impactul diabetului asupra sănătăţii, per ansamblu, respectiv în relaţie cu rolul individului în gestionarea, îngrijirea, prevenirea bolii şi educaţia în diabet. La activitate au participat reprezentanţi din partea Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, care au informat deţinuţii despre faptul că prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, 70% din cazurile de diabet pot fi prevenite sau întârziate. Promovarea alimentaţiei sănătoase şi a activităţii fizice fac parte din strategia globală a OMS în domeniul diabetului. Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi creşterea şanselor de reintegrare în societate", a arătat conducerea Penitenciarului Târgu Mureş, citată de agerpres.ro.
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, Rodica Biro, a arătat că numărul pacienţilor cu diabet zaharat este în evoluţie crescătoare în fiecare an şi că, faţă de anul precedent, se înregistrează o creştere de 3,70%.
"La sfârşitul lunii septembrie a acestui an avea incluse în programul naţional 25.506 de persoane cu diabet, dintre aceştia 126 sunt copii cu diabet zaharat automonitorizat, 8.101 adulţi automonitorizaţi. Se înregistrează o creştere de peste 3,70% creştere a numărului de pacienţi faţă de anul precedent. Din acest motiv şi cheltuielile aferente au fost în creştere. Avem 32 de pacienţi cu pompe de insulină, sumele au crescut cu 10,34% , au crescut şi sumele alocate pe testele de automonitorizare", a declarat Rodica Biro.
Suma alocată prin CAS Mureş pentru Programul Naţional de Diabet Zaharat este acest an de 31, 3 milioane de lei, singura problemă fiind lipsa de medici de specialitate diabetologi pe fondul creşterii numărului pacienţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.