Deputatul Florin Buicu: „Vreau să trecem legea vaccinării!”

Adisa Codruț |
Data publicării:
Dr Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Foto: DC Medical
Dr Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Foto: DC Medical

Deputatul Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate, crede că Legea vaccinării ar trebui adoptată cât mai curând.

Deputatul Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a făcut o declarație pentru DC Medical, referitor al legea vacinării, pe care o consideră necesară.

”Vreau să trecem legea vaccinării. Vaccinarea este obligatorie. Am scos consimțământul prezumat, Guvernul poate stabili, dacă vrea, situații de risc, în care prevederea asta dispare. Am discutat în Parlament cu cei de la PSD care erau împotrivă. Am insistat să rămână obligatorie! Dar nu poți să îți închipui un batalion de personal medical intrând într-o comunitate și vaccinând cu forța niște oameni”, a explicat el. 

Părerea lui este că întârzierea adoptării legii este cauzată de „lupta între doua părți, în care niciuna nu vrea sa cedeze nimic. Prima este vaccinare obligatorie, cu consimțământ prezumat, fără responsabilități, iar a doua este aceea ca nimic să nu fie obligatoriu, totul informat, totul plătit, dacă apar efecte adverse.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel