Depresie diagnosticată cu ajutorul telefonului mobil

Alexandra Mănăilă |
Data actualizării: | Data publicării:
Telefon, aplicație. Foto: Pixabay
Telefon, aplicație. Foto: Pixabay

Telefonul mobil de tip smartphone ar putea fi folosit ca instrument util pentru a diagnostica depresia, susțin cercetătorii care au prezentat noua metodă pentru a măsura gravitatea simptomelor acestei boli.

Medicii clinicieni identifică, de obicei, depresia la pacienți printr-o serie de interviuri făcute cu persoana în cauză și prin alte metode, care necesită timp și întârzie accesul la tratament, au spus cercetătorii. Ideea de-a folosi inteligența artificială (AI) și smartphone-ul ar putea ajuta la recunoașterea semnelor de depresie la pacienți și ar duce la o intervenție mai devreme, susțin oamenii de știință de la Universitatea Stanford.

Când a fost testată metoda lor, a atins o sensibilitate de 83,3% și o specificitate de 82,6% pentru detectarea unei tulburări depresive majore. De asemenea, a obținut o eroare medie de 3,67 puncte pe chestionarul pentru sănătatea pacientului (PHQ), un instrument validat clinic, care ajută medicii să diagnosticheze depresia și să monitorizeze răspunsul la tratament.

,,Soluțiile bazate pe AI pentru evaluarea severității simptomelor pot aborda barierele înrădăcinate în calea accesului și tratamentului. Am imaginat o soluție pe bază de AI în cazul persoanelor fizice deprimate, evitând în același timp barierele existente la acces. Această tehnologie ar putea fi folosită pe telefoanele celulare din întreaga lume și ar facilita accesul universal la serviciile de asistență medicală mintală", a declarat dr. Albert Haque, psihiatru și instructor în științele comportamentale.

Deși există mai mult de 300 de milioane de oameni din întreaga lume care suferă de depresie, mai multe bariere de acces - cum ar fi stigma socială, costurile și disponibilitatea tratamentului - determină ca aproximativ 60% dintre adulții bolnavi să nu primească niciun serviciu de sănătate mintală. Cercetătorii credeau că detectarea automată a simptomelor depresive ar putea îmbunătăți precizia diagnosticului și disponibilitatea, conducând la o intervenție mai rapidă.

Metoda de învățare a mașinilor a măsurat simptomele depresive prin utilizarea de expresii faciale audio, expresii faciale 3D și transcriere de text din interviurile clinice cu pacienții. Informațiile au provenit dintr-un set de date care conținea un total de 50 de ore de date colectate din 189 interviuri clinice și 142 de pacienți. Datele utilizate au fost dezidentificate și nu conțin informații de sănătate protejate ale pacienților. Odată ce informațiile au intrat, modelul a creat fie un scor PHQ, fie o etichetă de clasificare care a indicat o tulburare depresivă.

Cercetătorii spun că, la fel ca și modelul de învățare a mașinilor, smartphone-urile colectează expresii faciale 3D și au sugerat că o soluție bazată pe AI ar putea "utiliza senzori multimodali sau mesaje text, în timp util și cost-eficiente.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford nu sunt singurii care combină smartphone-urile și AI pentru a ajuta la detectarea problemelor de sănătate mintală ale utilizatorilor. În septembrie, cercetătorii de la Institutul Politehnic Worcester (WPI) din Worcester, Massachusetts, au obținut finanțare de 2,8 milioane de dolari pentru a dezvolta o aplicație smartphone care să detecteze semnele diferitelor condiții medicale ale soldaților, informează AI in Healthcare.com.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel