Depresia, manipulativă. Radu Leca, mesaj pentru părinți: Va intra mai repede în depresie decât toți ceilalți

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
depresia. FOTO: Freepik
depresia. FOTO: Freepik

Depresia poate deveni manipulantă, atât în rândul copiilor, cât și a adulților. Psihologul Radu Leca transmite un mesaj dur părinților în privința educației celor mici, ce pot deveni depresivi și manipulativi.

Depresia ne poate afecta pe fiecare dintre noi, însă există anumite categorii de persoane care sunt mai predispuse la această tulburare psiho-emoțională, motiv pentru care psihologul Radu Leca trage un puternic semnal de alarmă în ceea ce privește atitudinea pe care o au părinții față de copiii lor. De altfel, depresia, în cazul unora, poate să fie o formă de manipulare, atât a părinților, cât și a partenerului de cuplu.

”Prin depresie cu siguranță am trecut toți conștient sau mai puțin conștient, dar pe unii cumva i-a dezvoltat, i-a ajutat să-și facă o o analiză, se cunoască mai bine, să adere la anumite informații sau anumite, nu știu lucruri pe care înainte poate nu le făceau. Depresia în doi poate să fie și una pozitivă”, a declarat psihologil clinician Roxana Ghiorghiu, în cadrul emisiunii Ultrapsihologie de la DC News.

Întrebată ce parte din funcționarea cuplului se oprește în cazul cuplului cu depresia care îi afectează pe ambii membri, psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu a afirmat că atât comunicarea, cât și afecțiunea au de suferit, lucruri care pot duce la oprirea din evoluție a respectivului cuplu.

La rândul său, Roxana Ghiorghiu susține că ”timpul acordat partenerului și relației, oferirea de daruri, servicii, mângăieri fizice”, toate acestea fiind suport pentru celălalt.

”În clipa în care oferim suport, noi trebuie să ne axăm pe următoarea ideație. Noi oferim suport,d dar în schimbul acestui suport, luni de zile, ca parteneri sănătoși din punct de vedere clinic și din  punct de vedere afectiv, noi nu primim nimic”, spune psihologul Radu Leca, întrebând în același timp ce ar trebui să simțim sau să primim ca să nu renunțăm.

În acest sens, psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu susține că ”ar trebui să vedem o mică evoluție, un mic pas pe care îl face, chiar și unul minor este bine să fie observat, să fie validat și să fie încurajat și să își dea seama că practic pas cu pas se iese din depresie și nu se poate întâmpla peste noapte”.

Vezi și: Infidelitatea, impact asupra creierului. Ce se întâmplă când unul dintre parteneri este înșelat. Efecte devastatoare asupra sănătății

Depresia recidivantă

În ceea ce privește recidivarea depresiei, psihologul clinician Roxana Ghiorghiu susține că aceasta oricând este posibilă după vindecare, subliniind că un factor care poate duce la revenirea depresiei în cuplu este stilul de viață.

”Contează stilul de viață, drumul pe care l-ai ales. Odată ce ai învățat niște lucruri, odată ce ai trecut prin ele, ai văzut cum te comporți după depresie, ce trebuie să faci ca să nu mai fi acolo și dacă urmezi drumul respectiv, cu siguranță, împreună cu celălalt, lucrurile vor fi fără recidivă”, a explicat psihologul clinician.

În acest sens, al recidivei depresiei, Radu Leca a plusat și a întrebat în ce direcție este recidiva, a bolii, în sine, a unei anumite componente a simptomatologiei depresiei sau a unui anumit ”confort toxic pe care depresivul, obișnuindu-se cu el, îl replică” sau dorința de ”atenție extremă” pe care o manifesta și simțea din partea partenerului, iar acum, că este ”sănătos” nu mai beneficiază de ea.

”Din depresie avem și niște avantaje și obținem niște lucruri, și anume atenția, foarte multă, este posibil să recidiveze, dar conștient și să avem anumite perioade depresive tocmai ca să ne folosim de această nevoie a noastră, care în mod normal nu ar fi satisfăcută”, spune Ramona Dumitru Popescu, adăugând că unele depresii sunt doar induse, prin prisma ”beneficiilor” pe care bolnavul închipuit le obține.

Acestea sunt, atât în opinia Ramonei Dumitru Popescu, dar și a lui Radu Leca:

- atenția maximă, lucruri care au legătură cu depresivul, respectiv modul în care ceilalți se comportă cu tine

- elemente care contravin noțiunii de responsabilitate, nu mai sunt responsabil pentru anumite chestii pentru care ar fi trebuit să fiu responsabil dacă eram sănătos

- o validare mai rapidă de la partener, fără efort sau cu efort minim.

”Îi vei da impresia partenerului că, într-adevăr, el te-a ajutat, că a contribuit foarte mult la recuperarea ta și o va face din nou. Zic că este și o mică manipulare aici”, a spus Ramona Dumitru Popescu.

Copiii răsfățați, mai predispuși la depresie

”Există această noțiune de manipulare în ideea de automanipulare a subiectului depresiv în anumite cazuri. Când subiectul are un background sensibil și face parte, provine, dintr-o familie ce l-a răsfățat în exces, nu i-a oferit niciun fel de responsabilitate să fie dusă la bun sfârșit, nu a dus la bun sfârșit nimic din ceea ce a făcut, a plătit, a gândit, totul în locul lui, l-a ajutat să mănânce până la vârsta de 5-7 ani, l-a spălat până la vârsta de 9-12 ani, nu l-a lăsat să creeze nimic din punct de vedere fizic, creativ, voluntar, nu i-a dat drumul în tabere, nu l-a lăsat să plece nicăieri singur, l-a ținut practic într-o lesă.

Atunci, acești tip de subiecți vor dezvolta, în baza tuturor elementelor de care se vor ciocni, și nu vor știi, fiindcă nu sunt capabili, fiindcă nu au învățat niciodată cum să reacționeze, să acceseze cu mai multă facilitate, cu mai multă bucurie, depresia. Fiindcă acesta este adevărul. Când ești 100% ocrotit, când nu înțelegi ce trebuie să faci sau să spui ca să evoluezi, singur, când nu te poți decide ce să cumperi, ce să alegi, totul devine extrem de greu în viața ta.

Devenind extrem de greu, tu alegi, mental, varianta cea mai ușoară. Prima oară încerci acea iluzie ușoară de relaxare de la marijuana, ulterior, cu un conținut sexual, te duci către ecstasy, și ulterior spui că: Am făcut și asta, și asta, nu m-au ajutat îndeajuns, de azi încolo sunt trist. Nu putem să ne ferim și să spunem: Nu e adevărat.

Când subiectul este îndeajuns de sensibil, de delicat, de ocrotit și răsfățat, el va intra mai repede în depresie decât toți ceilalți, fiindcă este una dintre metodele care va ține activă atenția”,  a mai spus Radu Leca.           

Vezi și: Depresia în doi, mit sau realitate. Radu Leca: Depresia se ia. Boala este extrem de seductivă. Oferă senzația de bine în rău

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel